Liderul Delegaţiei PSD din Parlamentul European, Dan Nica, atrage atenţia că Portugalia, Luxemburg şi Belgia au devenit, marţi, 03 august 2021, primele state UE care au primit deja tranşe din fondul european de relansare, plan conceput de Uniunea Europeană pentru a ajuta statele membre să îşi reconstruiască economia după criza provocată de pandemie. România, în schimb, se poate lăuda cu imaginea jalnică a unui eşec în cifre şi în economie şi în pandemie.
“Gazele au ajuns la maximul istoric din ultima sută de ani, energia electrică atinge un nou nivel record, iar prim-ministrul României vede în faţa ochilor doar bătălia delirantă din PNL. Îi solicit candidatului Florin Cîţu să folosească scaunul şi pixul de la Palatul Victoria pentru a lua măsuri urgente în ceea ce priveşte asigurarea protecţiei consumatorilor vulnerabili şi să adopte o poziţie în ceea ce priveşte Pachetul Fit for 55, propus de Comisia Europeană, cu o puternică dimensiune socială, care va creşte şi mai mult facturile la energie şi combustibil pentru toţi cetăţenii. Îi cer, de asemenea, să prezinte public ultimele evoluţii ale PNRR, pentru că toamna se apropie, iar ţara noastră are multe restanţe la Bruxelles, unele care ne pot arunca la periferia Europei”, a explicat Dan Nica.
Eurodeputatul PSD a arătat că este descalificant pentru un partid istoric să se afle la putere de aproape doi ani şi să nu guverneze o zi, fiind mai ocupat cu organizarea alegerilor, decât cu necesităţile românilor.
“Guvernul de anul trecut a fost preocupat de organizarea alegerilor generale, Guvernul de anul acesta este preocupat de alegerile interne de partid. Nimeni nu va avea nimic de câştigat de pe urma acestora, dar în mod sigur va pierde România. Rezultatele unei Guvernări pe Facebook, în lozinci, fără soluţii, fără viziune, fără perspective, fără empatie şi fără măsuri compensatorii se văd acum, când românii traversează de unii singuri două crize: pandemia şi criza economică”, a spus şeful Delegaţiei PSD din Parlamentul European.
Social-democratul a adăugat că, în ciuda vedeniilor premierului, România se află la coada clasamentului veniturilor din spaţiul european şi chiar dacă salariile sunt foarte mici, oamenii plătesc preţuri mult mai mari decât alte state la alimente şi transporturi.De asemenea, Dan Nica a precizat că românii se află şi în topul ţărilor din Uniunea Europeană care nu-şi permit să meargă într-o vacanţă de vară nici măcar timp de o săptămână din cauza sărăciei.
“Aceşti oameni trebuie să oprească tot circul care ne pune într-o poziţie jenantă în faţa Uniunii Europene şi să realizeze în al 12-lea ceas că nu putem ajunge în punctul în care familiile cu venituri mici să fie cele care să plătească cel mai mult factura acestui Eşec Naţional – Guvernarea celor care au pierdut nu doar alegerile, ci şi orice busolă a realităţii”, a precizat eurodeputatul PSD.