IMM-urile (întreprinderile mici şi mijlocii) sunt considerate coloana vertebrală a economiei româneşti. Ele oferă locuri de muncă, stimulează inovaţia şi contribuie semnificativ la bugetul de stat prin taxe şi impozite. Dar, în ciuda rolului lor vital, acestea se confruntă adesea cu presiuni crescute din partea autorităţilor, mai ales în contextul unui deficit bugetar în creştere.
De multe ori, inspectorii fiscali vizează IMM-urile, profitând de vulnerabilităţile lor şi interpretând legislaţia în moduri care maximizează veniturile bugetare. Deşi aceasta poate fi o strategie de scurt termen pentru a umple golul bugetar, efectele pe termen lung pot fi dăunătoare pentru întreaga economie.
IMM-urile româneşti, în special cele cu capital autohton, se simt adesea la dispoziţia statului. Abuzurile pot avea consecinţe grave, inclusiv descurajarea investiţiilor şi încărcarea instanţelor cu contestaţii legale. Pe lângă asta, legislaţia complexă şi imperfectă pune o presiune suplimentară asupra IMM-urilor, în timp ce marile corporaţii, adesea cu resurse superioare, pot naviga mai uşor prin aceste provocări.
Există un mit periculos că proprietarii de IMM-uri vor accepta orice abuz fără a se revolta. Dar adevărul este că, în faţa presiunilor continue, mulţi pot alege să îşi retragă investiţiile din România sau să evite chiar să investească în primul rând.
Asta nu numai că privează ţara de investiţii esenţiale şi inovaţie, dar accentuează şi dependenţa României de capitalul străin. Românii plecaţi în străinătate, care au posibilitatea şi resursele să reinvestească în ţară, sunt descurajaţi să o facă văzând modul în care IMM-urile sunt tratate.
Pentru a stimula o dezvoltare economică durabilă, este imperativ să recunoaştem şi să sprijinim rolul central al IMM-urilor. Asta necesită nu doar o reformă legislativă, ci şi o schimbare de mentalitate din partea reprezentanţilor statului. IMM-urile trebuie văzute ca parteneri valoroşi, nu ca simple surse de venit fiscal. O ramură atât de importantă pentru economia României nu ar trebui să fie supusă capriciilor şi discreţiei oricărui organ de control care se simte protejat de interpretările legii. Lăsând această practică să continue, statul – prin reprezentanţii săi – riscă să devină perceput ca abuziv şi represiv, creând astfel un teren propice pentru extremism, mai ales în perioada pre-electorală.
