22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cristian Dima (ALDE): „Noul guvern, în frunte cu premierul, ministrul Fondurilor Europene şi ministrul Economiei ar trebui să oprească aplicarea Măsurii 3”
Cristian Dima (ALDE): „Noul guvern, în frunte cu premierul, ministrul Fondurilor Europene şi ministrul Economiei ar trebui să oprească aplicarea Măsurii 3”

Consiliul Naţional al IMM-urilor din România trage un semnal de alarmă cu privire la implementarea noii măsuri 3 - Acţiunii 4.1.1 - „Investiţii în activităţi productive”, care are un potenţial ridicat de fraudare. Reprezentanţii CNIPMM sunt de părere că se pregăteşte o fraudă de proporţii în implementarea Măsurii 3 deoarece nu se poate ca în lipsa unui guvern deplin, să fie lansată o măsură vitală pentru mediul de afaceri în regim de „primul venit, primul servit”! În condiţiile în care istoria a demonstrat că acest sistem a contribuit la fraude în ceea ce priveşte blocajul platformelor şi aplicarea cu ajutorul „roboţilor” de proiecte.

„În calitate de fost secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, funcţie din care m-am ocupat şi de domeniul IMM-urilor, consider că implementarea noii Măsuri 3 ar trebui să reprezinte un sprijin real pentru firmele româneşti afectate de pandemie. Doar că, aşa cum a fost ea concepută, generează mai multe probleme, existând chiar şi posibilitatea de fraudă, lucru semnalat şi de CNIPMMR. Unul dintre motivele de îngrijorare ţine de criteriul care stă la baza acestei măsuri, cel al primului venit - primul servit. Acesta, mai mult ca sigur, nu va asigura calitatea proiectelor depuse. Apoi, cei care au gândit documentaţia pentru această măsură nu au luat în considerare corelarea între cifra de afaceri şi valoarea grantului solicitat. Mi se pare nefiresc ca beneficiarii care îndeplinesc criteriile de eligibilitate, dar au o cifră de afaceri în 2019 de 100 de lei şi în 2020 de 50 de lei să poată aplica pentru un grant de 1 milion de euro. Este absurd şi nu sprijină firmele care chiar au nevoie de acest sprijin”, a afirmat Cristian Dima, preşedintele Consiliului Naţional ALDE.

Mai este şi problema valorii maxime a ajutorului de stat de 1.000.000 euro. Acest plafon reduce numărul de beneficiari. La această valoare ar beneficia doar 358 de IMM-uri, spune Cristian Dima. „Trebuie să avem în vedere că pandemia a afectat un număr foarte mare de firme. De aceea, mi s-ar fi părut normal ca valoarea maximă ajutorului nerambursabil să fie în jurul cifrei de 200.000 euro. În acest mod ar fi putut fi sprijinite minimum 1.792 de IMM-uri. Noul guvern, în frunte cu premierul, ministrul Fondurilor Europene şi ministrul Economiei ar trebui să oprească aplicarea acestei măsuri şi să o regândească, în aşa fel încât să sprijine în mod real IMM-urile. Banii destinaţi firmelor ar trebui să ajute un număr cât mai mare, nu doar câteva!”, a declarat Cristian Dima.


Articole înrudite