Candidaţii înscrişi în cursa pentru fotoliul de edil-şef al comunei Pechea mai au la dispoziţie doar câteva zile pentru a convinge electoratul că merită să ajungă în fruntea Primăriei. Asta deoarece duminică, pe data de 24 februarie, pechenii vor fi chemaţi la urne pentru a decide viitorul primar al comunei, după ce fostul edil-şef Nicolae Marin a demisionat din funcţie, optând pentru un mandat de senator în Parlamentul României. Potrivit reprezentanţilor Biroului Electoral de Circumscripţie comunală, campania electorală s-a desfăşurat fără incidente la Pechea, ieri nefiind înregistrată nicio sesizare împotriva vreunui candidat înscris în bătălia electorală. În cursa pentru funcţia de edil-şef al comunei Pechea s-au înscris nu mai puţin de patru formaţiuni politice: PP-DD (Mihăiţă Măncilă – om de afaceri), USL (Iancu Boldea – fost primar în legislatura 2008-2012), PDL (Marin Meca – consilier local) şi PER (Vasile Manea – fost primar în legislaturile 2000-2004 şi 2004-2008).