În privinţa destrămării USL, deputatul PDL Mircea Toader e de părere că, încet-încet, "unda de şoc de la nivelul central" se va duce şi în plan local, afirmaţii ce au fost lansate în cadr ...
Plângerile făcute la diferite instituţii ale statului faţă de primarul Galaţiului se pare că este o practică ce se păstrează chiar dacă edilul şef al urbei este altul. După ce fostul prim ...
Curtea de Apel Galaţi a constatat ieri că o contestaţie în anulare depusă de deputatul Florin Pâslaru împotriva unui raport al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) s-a perimat, contestaţi ...
Deputatul PC Bogdan Ciucă, al cărui nume a fost vehiculat în ultimele zile ca posibil ministru în noul cabinet Ponta, mai exact ministru în relaţia cu Parlamentul, ne-a declarat că nu este inte ...
Odată cu ruperea USL şi retragerea miniştrilor liberali din guvernul lui Ponta, nici scaunul de preşedinte al Senatului ocupat de Antonescu nu mai este atât de stabil. Şeful Senatului este ameni ...
La conferinţa de presă organizată joi, la care au participat eurodeputatul Adriana Ţicău şi Cesare Bernabei de la Comisia Europeană, dar şi preşedintele CJ, Nicolae Bacalbaşa, şi primarul B ...
Este opinia primarului Marius Stan, care este vicepreşedinte la nivel naţional al PNL şi care a fost prezent la ultima şedinţă la nivel central a partidului. „PNL a schimbat nişte miniştri, ...
Biroului Executiv Naţional al Partidului Ecologist Român a decis ca la alegerile europarlamentare partidul să participe cu lista proprie, proiectul urmărind depăşirea pragului de 5% din voturile ...
Cetăţenii Republicii Moldova sunt cu un pas mai aproape de călătoria în Europa fără vize după ce, conform spuselor eurparlamentarului PDL Theodor Stolojan, prezent weekend-ul trecut la Galaţi ...
Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan s-a aflat la Galaţi, împreună cu Traian Ungureanu şi Marian Jean Marinescu, la sfârşitul săptămânii trecute, unde au discutat cu ceilalţi membri despre ...
Vicepreşedintele PC Bogdan Ciucă este de părere că abordarea de tipul „ori eu, ori Daniel Constantin” a primarului Sibiului, Klaus Iohannis, propus de către PNL pentru funcţia de ministru al ...
În urma deciziei consilierilor judeţeni, unităţilor administrativ teritoriale le va fi repartizată suma de 24.087.000 lei, bani proveniţi din sumele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetel ...
Nominalizarea lui Mihai Capră drept candidat al PDL Galaţi la alegerile europarlamentare a fost decisă recent, propunerea urmând să fie înaintată şi validată în cadrul şedinţei conducerii ...
Proiectul privitor la regulamentul de publicitate stradală în municipiul Galaţi, care stabilea zonele de publicitate lărgită şi zonele de publicitate restrânsă, condiţiile pentru amplasare ş ...
Consilierul local PDL Victor Dobrea a criticat în cadrul şedinţei Consiliului Local de joi faptul că de la bugetul local ar urma să fie aprobată suma de 10 milioane de euro pentru elaborarea stu ...
Dezbaterea acelor studii de fezabilitate legate de demolarea garajelor din complexul Ancora şi din cartierul Micro 19, care presupuneau în principal construirea unor locuri de parcare, a reprezentat ...
Reality show-ul ”Insula Iubirii” este definit ca cel mai dur test de fidelitate care scoate la iveală caractere ale concurenţilor, despre care nici măcar partenerii lor nu ştiau. Numai că la PNL Galaţi, transpunerea acestei emisiuni s-a transformat în serialul de comedie ”Trăsniţii”.În ultimii 4 ani, PNL Galaţi şi-a desfăşurat activitatea pe ”Insula Iubirii” cu prietenii controversate, cu trădări şi intrigi interne. Lipsa de deschidere, dezinteresul faţa de ceea ce era în afara ”insulei” au dus la rezultatele dezastruoase obţinute de PNL Galaţi la alegerile locale. Mulţi se aşteptau - aşa cum de altfel se anunţase - ca generalul Ciucă să arunce cu buzduganul şi să reformeze din temelii organizaţiile care s-au situat pe ultimele poziţii în ierarhia ...