„Acum mulţi ani, nu erau foarte multe medicamente pentru animale. Pentru câini erau trei sau patru, dar special pentru ei era doar unul, cel împotriva teniei. În vremea comunismului, pisica era un animal aproape inexistent, deci nu se găseau medicamente pentru ele. Cele de bază erau văcuţele, porcii, găinile şi alte animale care îi oferă omului un beneficiu. Ceea ce e o chestie paradoxală este faptul că românul nu are grijă de cele de care se foloseşte - îşi varsă frustrările pe animal şi îl bate. De asemenea, s-a crezut că niciodată nu ne vom alia cu occidentalii în privinţa câinilor şi a pisicilor. Atunci când a apărut mâncarea uscată, unii erau sceptici. Aşa s-a întâmplat şi cu vaccinurile - nimeni nu îşi vaccina animalul şi 80 la sută dintre puii de câine mureau de parvoviroză, o boală infecţioasă. După ce au început vaccinările, 30 la sută dintre ele erau însoţite de insuccese pentru că se făceau târziu, după primele trei luni de viaţă ale animalului. Între timp, câinele avea timp berechet să intre în contact cu virusul şi cele trei luni coincideau cu vârfurile de contaminare - făceau vaccinul, iar după o săptămână bineînţeles că animalul se îmbolnăvea. Între timp, a fost mutată strategia şi data vaccinării a fost schimbată. În sfârşit, de la acei 80 la sută dintre câinii care mureau de parvoviroză, s-a ajuns la 1 sau 2 la sută şi este o cifra excelentă, ţinând cont de faptul că locuim într-un oraş care nu are o protecţie sanitară foarte bine pusă la punct, în privinţa câinilor. Noi avem mulţi maidanezi care întreţin virusul în mediul înconjurător”, a explicat Cornel Gingăraşu.
În primele luni de viaţă, câinilor trebuie să li se administreze minimum două vaccinuri şi maximum patru. Acestea variază în funcţie de rasa acestuia - unele sunt mai rezistente, altele mai puţin rezistente la anumiţi viruşi. Cel care nu trebuie să lipsească din pachetul de vaccinuri este cel antirabic, care luptă împotriva turbării. Acesta este obligatoriu prin lege şi, printre altele, nici nu-i este permis stăpânului să călătorească, atât în ţară, cât şi în străinătate, cu animalul care nu a fost vaccinat. Este deosebit de important pentru sănătatea câinelui, dar este şi obligatoriu.
„Vaccinurile au salvat câinii. Parvoviroza a apărut în Statele Unite ale Americii: în momentul în care oamenii umblau prin păduri, luau câinii cu ei, care intrau în contact cu animalele de acolo, care aveau deja virusul. Ceea ce mi se pare grăitor este faptul că în aproximativ 10 ani virusul a ajuns, din pădurile americane, la câinii din România, în condiţiile în care în anii '80 relaţiile dintre cele două state erau practic inexistente”, mai adaugă veterinarul.
La pisici, e mai simplu
În cazul pisicilor, schema vaccinurilor este mai simplă. Pisica trebuie să primească, în primele luni din viaţă, două vaccinuri, la o distanţă de aproximativ 30 de zile. Apoi, are nevoie de un vaccin pe an - o pisică de 10 ani trebuie să aibă 11 vaccinuri.
„Bolile pisicii se numesc valenţe. Unul este paleocopenie - o boală care distruge imunitatea pisicii (ca parvoviroza la câini) şi are drept simptome diaree, vărsături. A doua se numeşte traheobronşita contagioasă şi are diferite grade de gravitate. Toţi cei care au pisici în jurul blocului au văzut simptomele la ele - strănută mult, au puroi pe nas, le curg ochii, lucru care afectează structura ochiului şi, în final, orbesc. A treia se numeşte caliciviroza, care nu e atât de agresivă precum primele două enumerate mai devreme. Bineînţeles, pentru cine mai vrea, mai sunt vaccinuri pe care pisica le poate primi - împotriva chlamydiei. Aceasta este o boală interesantă deoarece este, de fapt, un microb care e plasat la graniţa dintre virus şi bacterie. Mai sunt şi vaccinurile împotriva leucemiei infecţioase, împotriva FIV (virusul HIV, dar cel al pisicilor)”, mai spune Cornel Gingăraşu.
Şi animalele au imunitatea scăzută
La fel ca oamenii, şi animalele au imunitatea scăzută din anumite motive, care nu depind de noi - viaţa la oraş, poluarea de la automobile şi aşa mai departe. Nu avem încotro şi trebuie să ne asumăm riscurile vieţii moderne în care trăim. Ceea ce putem face, însă, este să suplimentăm alimentaţia cu vitamine, iar acest lucru este valabil şi pentru animăluţul nostru de companie.
„Pentru câinii şi pisicile cu imunitatea scăzută putem apela la medicina naturistă. Homeopatia este foarte bună pentru ele. În mare, cam ce ia omul este bun şi pentru animale. Vitaminele sunt bune, dar nu înseamnă că animalul va deveni nemuritor dacă le înghite. De asemenea, nu trebuie abuzat de aceste vitamine. De exemplu, cu vitamina A. Aceasta nu trebuie administrată la nesfârşit pentru că hipervitaminoza duce la hipovitaminoză. Trebuie oferită animalului la durate mici de timp. Vitaminei A i se mai spune şi vitamina epiteliilor, deoarece protejează celulele epiteliale. Putem să le dăm animalelor şi alte legume, pentru a le asigura vitaminele: morcov, pastârnac, porumb. Nu au voie ceapă, cartofi, usturoi. Mâncarea din comerţ conţine deja legume pentru că, multe dintre animale, nici nu se uită la ele atunci când sunt ca atare. De asemenea, le place foarte mult uleiul de măsline şi de peşte. Ceaiul din plante este la fel de bun pentru ele - de gălbenele, de mentă. Putem face o infuzie foarte concentrată din muşeţel şi să îi spălăm cu el lăbuţele câinelui, după ce venim de afară. Este calmant deoarece lăbuţele sunt foarte sensibile la frig, la zăpadă, la gheaţă sau înţepături”, explică veterinarul nostru. De asemenea, acesta ne-a explicat ce importanţă are torsul pisicii. Torsul este reprezentat de sunete de joasă frecvenţă, produse la nivelul laringelui pisicii. Aceasta le emite în momentele în care este fericită, mulţumită sau ca să îşi liniştească puii, iar asupra omului au efecte pozitive de calmare.
Castrarea, importantă pentru sănătatea animalului
Foarte importantă pentru câini şi pentru pisici este castrarea sau sterilizarea, care reprezintă acelaşi lucru. Această procedură este importantă pentru sănătatea animalelor.
„Castrarea este foarte bună. Femelelor li se taie ovarele, iar masculilor li se taie testiculele. Este foarte sănătoasă şi de aceea se recomandă această procedură. Femela trebuie castrată înainte de primul ciclu de călduri, adică la şase luni, iar masculii cam la un an. Castrarea are şi avantaje şi dezavantaje. Dezavantajul este că animalele se îngraşă. Avantaje: femela este mai liniştită şi, în acest fel, şi omul este mai liniştit pentru că nu mai aude lătrături sau miorlăit. De asemenea, previne cancerul ovarian, de uter sau mamar. La mascul, prin castrare, se corectează comportamentul - reduce hiperactivitatea, nervozitatea şi o să muşte mai puţin. Şi în cazul câinelui sunt prevenite anumite boli, precum cele de prostată”, mai spune dr. Cornel Gingăraşu.
