Rasa „Pisica Transilvană” - care a apărut pentru prima dată în Munţii Carpaţi, a fost recunoscută de Federaţiile internaţionale de specialitate. Pisica din această rasă pur românească seamănă cu un lup şi are o blană cenuşie, numită şi blană de tip carpatic. Această rasă de feline urmează acum procedurile de omologare.
Pisica a fost observată pentru prima dată de o expertă în genetica pisicilor, recunoscută la nivel internaţional, care a rugat federaţiile româneşti să se ocupe de studiul acesteia. Rasa este populară în Europa şi deja există grupuri dedicate ei.
Decizia definitivă se va lua peste doi ani, când se va naşte a patra generaţie de pui. „Este o recunoaştere parţială, într-adevăr acest model de blană s-a numit Carpathian. A apărut prima dată în Polonia. Este o fază preliminară, a fost recunoscută de o asociaţie din Marea Britanie”, a declarat Adrian Dragotă, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Feline „Felis România”, la Focus de la Prima TV.
„Cu extremităţile mai deschise la culoare faţa de siameze, care le au mai închise, au o blană care e un fel de sare şi piper, alb cu negru, fire de alb lângă fire de negru. Am mai descoperit că au un temperament absolut aparte, o pisică din libertate poate să fie destul de agresivă, aceste pisici nu sunt deloc agresive, aceste pisici nu scot gheruţele, sunt absolut incredibile”, a declarat, pentru Pro TV, Alexandru Elian, director de expoziţii, clubul felin. Sursa foto: Facebook / WCF - World Cat Federation e.V.