În a doua jumătate a secolului XIX, călătorii pe calea ferată Port Elizabeth Mainline din Cape Town, Africa de Sud, au avut parte de o privelişte bizară când au intrat în gară. Macagiul (muncitorul de la căile ferate care se ocupă cu manevrarea şi întreţinerea macazurilor) care acţiona pârghiile ce setau liniile era un babuin pe nume Jack.
Oricât de ciudat ar părea, Jack era angajat al căii ferate. A aparţinut lui James „Jumper” Wide, care a lucrat ca macagiu până şi-a pierdut ambele picioare într-un accident. Wide şi-a câştigat porecla „Jumper” datorită obiceiului său de a sări între vagoane până într-o zi când a căzut sub un tren, roţile acestuia retazându-i ambele picioare. Jumper a fost devastat. Nu numai că îşi pierduse picioarele, dar nu avea să fie de niciun folos căii ferate. În cele din urmă, şi-a făcut el însuşi două proteze pe care le-a cioplit dintr-o bucată de lemn şi şi-a construit un cărucior mic pe care îl folosea pentru a se deplasa.
Într-o după-amiază, era la piaţă, unde a văzut un babuin chacma conducând o căruţă cu boi. Jumper a fost convins că inteligentul animal l-ar putea ajuta şi l-a implorat pe proprietar să-i dea babuinul. Cu greu şi din milă pentru infirm, stăpânul lui Jack i l-a cedat nefericitului macagiu. Astfel a început cea mai neobişnuită prietenie din istoria căii ferate. Cei doi locuiau într-o cabană la o jumătate de milă de depoul căii ferate. În fiecare dimineaţă, Jack îl împingea pe Jumper pe drumul spre serviciu care era jumătate la vale şi se rostogoleau împreună pe roţile căruciorului. Odată ajunşi la gară, babuinul Jack începea să manevreze liniile de tren după cum a a fost instruit de tehnicieni.
Jack a fost pus responsabil de cheile magaziei de cărbuni şi s-a ocupat şi de grădinăritul staţiei, până când Wide a aflat că babuinul era priceput la semnale. Jack a învăţat fiecare pârghie după nume şi a reuşit să le împingă în poziţie când un tren se apropia de gara Uitenhage. Wide îi arăta unul sau două degete (ca un semnal pentru animal), iar Jack trăgea pârghia corectă. În cele din urmă, Jack nu mai avea nevoie de instrucţiuni de la stăpânul său şi ştia bine ce manivelă să acţioneze pentru fiecare tren care se apropia.
Relaţia de lucru dintre Jumper şi Jack a funcţionat bine şi cei doi au legat o prietenie puternică. Într-o zi, o doamnă sus-pusă în drum spre Port Elizabeth l-a văzut pe Jack lucrând şi a fost îngrozită de perspectivele unui babuin care regla semnalele. Ea a anunţat autorităţile feroviare care nu ştiau că asistentul lui Jumper este o maimuţă. La început nu au crezut povestea până când managerul de sistem şi mai multe autorităţi au vizitat staţia. Jumper şi Jack au fost concediaţi imediat.
Jumper a pledat pentru slujbele lor, iar managerul de sistem a fost de acord să testeze abilitatea lui Jack. Un tehnician a fost instruit să sune fluierul trenului, semnalând lui Jack să schimbe macazul. Jack a făcut toate schimbările fără greş. S-a uitat chiar în direcţia trenului care venea pentru a se asigura că levierul şi semnalul au fost schimbate corect. Jack a trecut testul cu brio şi managerul sistemului feroviar a fost atât de impresionat încât i-a dat lui Jumper slujba înapoi şi chiar l-a angajat pe Jack, care a devenit singurul babuin din istorie care a lucrat pentru calea ferată. Din acea zi, Jack era cunoscut drept Jack The Signalman. Pentru munca sa, a primit raţii lunare de la guvern şi un număr de angajare. În jurul căsuţei lui Jumper, Jack a învăţat să îndeplinească şi alte sarcini, cum ar fi să îndepărteze gunoiul şi să măture podeaua bucătăriei. De asemenea, s-a dovedit a fi un paznic foarte bun. Era plătit cu douăzeci de cenţi pe zi şi o jumătate de sticlă de bere în fiecare săptămână. Este de legendă că în cei nouă ani de muncă în compania de căi ferate, Jack nu a făcut niciodată o greşeală.
Jack a murit de tuberculoză în 1890, iar craniul lui se află în colecţia Muzeului Albany din Grahamstown.
