Anul 2025 a debutat cu o nouă confirmare a frumuseţii pisicilor din România: cel mai frumos motănel din Europa în 2025 este român!
Luna aceasta, în cadrul Campionatului European Felin care a avut loc în Polonia, la Varşovia, un motănel din România a câştigat titlul de Campion European 2025, informează Federaţia Naţională Felinologică Română.
Este vorba despre NEXUS OF WINTER FOXES, un superb exemplar British Shorthair argintiu, cu ochi albaştri, în vârstă de 8 luni.
Crescătorii acestuia, Oana Pintilii şi Alexandru Paraschiv, au precizat faptul că acest titlu este rezultatul pasiunii care, de peste 7 ani, le animă atât viaţa cât şi acest frumos hobby.
Titlul de Campion European obţinut de Nexus îl plasează printre favoriţii la Campionatul Mondial de anul acesta - FIFe World Winner Show, cea mai importantă competiţie felină din internaţională - unde peste 1000 de pisici din toate colţurile lumii vor concura pentru titlul de campion mondial: World Winner 2025.
Pentru prima oară în istorie, României i-a fost încredinţată onoarea de a organiza ediţia de anul acesta a Campionatului Mondial Felin, în semn de recunoaştere a poziţiei importante pe care a dobândit-o ţara noastră în cadrul Federaţiei Feline Internationale (FIFe), dar şi ca urmare a demersurilor întreprinse de România.
Acesta se va desfăşura la Bucureşti, în zilele de 25 - 26 octombrie, la centrul expoziţional Romexpo, Bucureşti, după cum cotidianul nostru a anunţat în articolul "România va organiza Campionatul Mondial Felin 2025".