"Comoara" deşertului australian, dragonul bărbos, cunoscut şi sub numele de agama cu barbă, dovedeşte multă docilitate, prietenie şi robusteţe, fiind una dintre reptilele cele mai îndrăgite ca animale de companie.
Dragonul bărbos (Pogona vitticeps), o şopârlă diurnă de deşert, face parte din genului Pogona, familia Agamidae. Preferă zonele uscate, călduroase, dar şi pădurile şi tufişurile aride şi ocupă cea mai mare parte din centrul continentului australian, însă poate migra până în zonele semi-aride din est şi sud. În mod normal agamele sunt reptile solitare. Arareori ele se adună în grupuri, de obicei în locurile populare de stat la soare sau unde găsesc hrană.
Atributul de "bărbos" este asociat numelui şopârlei, datorită înzestrării în zona gâtului cu o guşă extensibilă, împănată cu o mulţime de solzi sub formă de ţepi. În general, ţepii au o nuanţă mai închisă decât restul corpului. Rolul gulerului spinos este pentru intimidarea atacatorului. Când şopârla este ameninţată îşi înfoaie gulerul ţepos şi deschide larg gura, pentru a părea mai mare şi mai agresivă.
Dragonul bărbos este o şopârlă de talie medie spre mare, întrucât lungimea sa poate varia de la 30 la 60 cm, coada măsurând puţin peste o jumătate din această valoare. Cântăreşte între 350 şi 600 de grame, iar dimorfismul sexual este bine marcat la exemplarele mature. Masculul are capul mai larg, membre mai robuste, coada mai lungă şi mai groasă. La femelă capul, membrele şi coada sunt mai fine, dar corpul este mai gros.
În anumite momente, reptila se ridică şi aleargă pe picioarele din spate. Aceasta nu îi oferă mai multă viteză, însă are rolul de a răcori mai bine corpul. Abdomenul este mai bine ventilat şi ferit de căldura degajată de nisip. În acelaşi context, este una dintre puţinele şopârle care păşesc pe toate cele patru picioare, nu ating solul cu burta. Picioarele puternice reuşesc să ţină trunchiul la o oarecare distanţă de pământ.
Culoarea variază de la maro pal sau gri pai/galben la portocaliu-roşu aprins, potrivit site-ului lihs.org. În captivitate, paleta coloristică a fost şi mai mult diversificată. De asemenea, dragonul bărbos are abilitatea de a-şi schimba culoarea, nu într-o manieră foarte evidentă, asemenea cameleonului, însă poate trece prin mai multe nuanţe apropiate. Acest lucru se petrece în special pentru dozarea cantităţii de căldură.
Dragonul bărbos poate reprezenta alegerea numărul unu pentru un începător în astfel de animale de companie, dar în acelaşi timp îi captivează chiar şi pe cei mai experimentaţi iubitori de reptile.
Trăieşte fără probleme în captivitate şi nu muşcă oamenii. Pentru o familie cu copii mici poate fi un companion "solzos" de nădejde pentru juniori. Sopârlei îi place să fie alintată şi nu este agresivă.
Dragonul bărbos necesită un terariu destul de mare, foarte spaţios la bază. Fiind o şopârlă terestră, va avea nevoie de spaţiu suficient pentru a se întinde, a se întoarce şi chiar a alerga. De asemenea, terariul trebuie să fie dotat cu o sursă lumină şi căldură dar în acelaşi timp şi o zonă de umbră. Au nevoie şi de o zonă în care să se ascundă. Ramuri şi bucăţi de lemn pe care şopârla să se poată căţăra, câteva pietre mari, cu suprafeţe netede, pe care şopârla să stea aşezată confortabil, nu trebuie să lipsească din terariu, potrivit site-ului animalutul.ro. Deşeurile trebuie adunate zilnic pentru a preveni îmbolnăvirea şi apariţia paraziţilor.
Nu sunt prea pretenţioşi, adulţii fiind în general ierbivori. În captivitate, regimul alimentar al dragonului bărbos trebuie axat mai mult pe legume verzi şi pe suplimente din insecte (doar insecte special crescute pentru hrană). De asemenea, nu trebuie să consume alimente cu un grad ridicat de fosfor, întrucât acesta interacţionează cu absorbţia de calciu a dragonului, potrivit site-ului toateanimalele.ro.
Începând cu anii '60 ai secolului XX, comerţul cu şopârle luate din sălbăticie a fost interzis. În prezent, exemplarele comercializate în pet-shopuri provin exclusiv din reproducerea în captivitate.
Dragonul bărbos are o durată de viaţă de la 10 până la 20 de ani.
