Creşterea tarantulei drept hobby - sfaturi şi informaţii

Şi în pagina de săptămâna aceasta vom oferi sfaturi şi informaţii cu privire la detaliile care trebuie luate în considerare în cazul în care dorim să adoptăm un animal de companie - la ce să fim atenţi, cum să îi pregătim culcuşul, cu ce să îl hrănim şi cum să îl îngrijim, pentru a avea o viaţă lungă, sănătoasă şi fericită alături de noi. În rândurile care urmează va fi tratat subiectul îngrijirii unei tarantule. Cu toate că unora li s-ar părea ieşit din comun faptul că acestea pot să trăiască într-un cămin, există foarte mulţi oameni pasionaţi de aceste vietăţi exotice, creşterea lor în captivitate fiind, astfel, un hobby relativ răspândit în ultima vreme.

Tarantulele au apărut pe Terra acum milioane de ani, posibil cu mult înainte de apariţia dinozaurilor. Acestea nu sunt prevăzute cu schelet intern, spre deosebire de vertebrate, deci singurele descoperiri ale acestora, făcute de-a lungul timpului, se prezintă sub forma unor componente ale corpului lor, conservate în secreţiile plantelor sau pietrificate. Aceşti păianjeni sunt mari, prezintă organe senzoriale şi sunt veninoşi. Ele se împart în două categorii - terestre (majoritatea speciilor) şi arboricole. De asemenea, sunt unele specii, precum cele din familia Hemirrhagur, care trăiesc în peşteri - acestea sunt de dimensiune medie, cu picioare lungi şi au vederea foarte slab dezvoltată, unele dintre ele fiind complet lipsite de ochi, ca urmare a adaptării la acest mod de viaţă.

Indiferent de mediul în care trăiesc, tarantulele au nevoie de un nivel ridicat al umidităţii - între 55 şi 85 la sută. Dacă alegeţi să aveţi grijă de o tarantulă, trebuie să fiţi siguri că îi veţi oferi toate condiţiile de care are nevoie. Astfel, o puteţi caza într-un terariu constituit dintr-un simplu şi foarte ieftin container din plastic, transparent, dar care să fie prevăzut cu foarte multe găuri pentru aerisire, poziţionate pe părţile laterale şi pe capacul acestuia. De asemenea, puteţi opta şi pentru un terariu din sticlă, care este mai costisitor decât cel din plastic, dar este şi mai estetic. Acesta are deja inclus un capac de plasă, deci nu trebuie să vă faceţi griji pentru aerisirea lui. Aceşti păianjeni nu au nevoie de plante sau alte elemente de decor însă, dacă doriţi să îi creaţi tarantulei o casă mai atractivă, îi puteţi decora terariul în diferite moduri. În cazul în care alegeţi să introduceţi plante în culcuşul tarantulei, ar fi mai bine să le alegeţi pe cele din plastic pentru că, spre deosebire de cele naturale, acestea nu au nevoie de o grijă excesivă şi alte condiţii necesare unei plante vii, lucru mai greu de realizat într-un terariu. De asemenea, materiale indicate şi destul de frumoase pentru decorul acvariului sunt lemnul de plută şi rădăcinile. Trebuie să evitaţi elementele care sunt prea ascuţite, aspre sau tăioase. Tarantulelor terestre sau de suprafaţă le place să aibă cât mai mult spaţiu pe orizontală şi un substrat mai adânc, iar cele arboricole au nevoie de terarii mai înalte, pe verticală, cu o creangă sau ceva asemănător pentru căţărare.

În ceea ce priveşte substratul, pământul de flori este excelent (înainte, asiguraţi-vă că nu este tratat cu pesticide sau alte substanţe chimice), deoarece menţine umezeala şi îi permite tarantulei construirea vizuinilor. De asemenea, puteţi încerca şi o combinaţie de turbă, nisip şi pământ de flori, care va crea un foarte bun şi versatil substrat. De menţionat este faptul că tarantulele nu prea agrează nisipul ornamental care este, de cele mai multe ori, folosit pentru substratul acvariului unei reptile. Multe dintre ele au nevoie de un nivel crescut de umiditate, care nu poate fi obţinut la nisip. Majoritatea acestor păianjeni îşi sapă vizuini, lucru care este imposibil de făcut în nisip.

Tarantulele au nevoie, în permanenţă, şi de o sursă de apă de băut, care poate fi asigurată prin utilizarea unui recipient puţin adânc, în care să turnaţi apa proaspătă. Capacele de la bidoanele de 5 litri sunt perfecte pentru puii de tarantulă. De asemenea, castroanele puţin adânci, sau capacele din plastic de la cutiile de sandvişuri sunt recomandate pentru exemplarele mai mari. Aşa cum am menţionat mai sus, tarantulele au nevoie de un nivel crescut de umiditate. Acesta poate fi asigurat prin stropirea regulată a substratului şi a pereţilor terariului, cu un pulverizator care nu a intrat în contact cu substanţele chimice. Trebuie să le asiguraţi minimum un colţ umed al terariului şi, înainte de a realiza acest lucru, ar fi bine să studiaţi condiţiile de umiditate recomandat speciei pe care o deţinem.

În ceea ce priveşte climatul, tarantulele pot suporta temperaturi până la 200 de grade Celsius. Şi aici, condiţiile trebuie adaptate în funcţie de specia pe care o îngrijiţi. Trebuie să ştiţi că, cu cât este mai ridicată temperatura, cu atât este mai accelerat metabolismul păianjenului, lucru care îl va face să dorească să mănânce mai des şi va creşte mai rapid. De asemenea, se poate deshidrata cu uşurinţă, deci trebuie avută mare grijă la condiţiile terariului. În cazul în care tarantula are nevoie de umiditate moderată spre mare, acest lucru poate fi realizat prin menţinerea substratului parţial umed spre foarte umed. Dacă alegeţi să folosiţi un bec pentru căldură, nivelul umidităţii trebuie supravegheat îndeaproape, iar pe timpul nopţii, ar fi bine să stingeţi becul, dacă temperatura din casă nu scade sub 20 de grade Celsius. Pentru speciile de tarantule de deşert, e recomandat ca noaptea, temperatura să scadă sub 10 grade pentru a fi creat un mediu cât mai aproape de cel natural.

Mare grijă trebuie să aveţi dacă doriţi să mânuiţi tarantulele. Unele specii sunt cunoscute a fi docile şi mânuite de om cu uşurinţă. Însă, nu e recomandată mânuirea tarantulelor, în special, pentru a evita accidentarea păianjenului. Cele care cad de la înălţime pot avea leziuni interne, sângerări, sau chiar moartea. De asemenea, nu toate tarantulele sunt îmblânzite şi previzibile, iar unele dintre ele pot muşca, lucru care duce la urmări grave, mai ales dacă sunt veninoase.

Atunci când o tarantulă se apropie de năpârlire, cel mai probabil, aceasta va refuza să mănânce cu cel puţin o săptămână înainte de proces. Trebuie să ţineţi cont de faptul că trebuie îndepărtată orice pradă care nu a fost mâncată în primele 24 de ore de la oferirea acesteia. De asemenea, prada vie, lăsată cu o tarantulă în plin proces de năpârlire, îi provoacă acesteia stres şi au fost cazuri în care prada a rănit sau chiar ucis păianjenul vulnerabil. Atunci când exemplarul se apropie de năpârlire, trebuie să vă asiguraţi că este menţinut nivelul corespunzător de umiditate. În timpul procesului de năpârlire, tarantula este întoarsă cu picioarele în sus - nu vă speriaţi, că nu este moartă! În tot acest timp, nu trebuie deranjată sub niciun fel şi nici nu trebuie hrănită minimum trei zile după năpârlire. Pentru un pui, durează câteva zile să li se întărească exoscheletul, iar pentru un adult, câteva săptămâni.

În privinţa hranei tarantulelor, subiectul acesta a fost abordat într-una din paginile trecute. De asemenea, dacă doriţi să îngrijiţi un astfel de păianjen, uitaţi de hrana convenţională, pentru că tarantulelor le plac greierii, fluturii, larvele de gândaci, viermii, muştele sau gândacii. Un exemplar de dimensiuni mai mari acceptă şi şoareci vii, şopârle sau şerpi. Cel care hrăneşte tarantula în captivitate trebuie să ştie că prada oferită trebuie să fie constituită din vietăţi care să aibă jumătate din dimensiunea păianjenului, chiar dacă sunt feroce şi pot mânca şi animale mai mari. Un alt aspect care trebuie luat în considerare este faptul că rămăşiţele unei mese trebuie îndepărtate din terariu, pentru a evita crearea unui mediu insalubru.