23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Wizz Air: În perioada ianuarie-iulie 2023 au fost operate cu succes 99,12% dintre zborurile din România
Wizz Air: În perioada ianuarie-iulie 2023 au fost operate cu succes 99,12% dintre zborurile din România

Wizz Air depune în mod activ eforturi pentru a reduce întârzierile şi anulările imprevizibile, care ar putea perturba planurile de călătorie ale pasagerilor, au transmis marţi reprezentanţii companiei aeriene, precizând că în perioada ianuarie-iulie 2023 au fost operate cu succes 99,12% dintre zborurile din România.
"Wizz Air colaborează în mod activ cu autorităţile române. Wizz Air este dedicată menţinerii celui mai înalt nivel de satisfacţie a clienţilor. Ca urmare a unor perturbări neprevăzute, cauzate de factori care deseori sunt în afara controlului companiei aeriene, cum ar fi grevele controlorilor de trafic aerian şi personalului din aeroporturi, condiţiile meteorologice şi provocările din lanţul de aprovizionare cu piese, Wizz Air a fost nevoită să anuleze unele dintre zborurile sale, dar niciodată până la nouă zboruri pe zi, aşa cum a fost afirmat în mass-media. Compania aeriană a luat măsuri substanţiale pentru a contracara aceste probleme, printre care se numără creşterea disponibilităţii aeronavelor, adăugarea unor aeronave suplimentare de rezervă şi ajustarea programului echipajelor pentru a permite un interval de timp mai mare între zboruri, cu scopul de a spori flexibilitatea operaţiunilor", au subliniat reprezentanţii companiei într-un punct de vedere transmis Agerpres.
De asemenea, aceştia afirmă că Wizz Air a mărit numărul agenţilor care vorbesc limba română în centrele sale telefonice, a introdus soluţii digitale şi a mărit numărul furnizorilor care oferă cazare pentru a uşura selectarea hotelurilor pentru pasageri în timpul unei perturbări. "Aceste eforturi au dus la operarea cu succes a 99,12% dintre zborurile din România în perioada ianuarie-iulie 2023, comparativ cu 98,73% în aceeaşi perioadă din 2022. Compania aeriană depune în mod activ eforturi pentru a reduce întârzierile şi anulările imprevizibile, care ar putea perturba planurile de călătorie ale pasagerilor", potrivit punctului de vedere transmis de Wizz Air.
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Bogdan Mîndrescu, a scris sâmbătă pe Facebook că Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei a fost sesizată cu privire la problema zborurilor operate de Wizz Air din România, pentru a pune în aplicare legislaţia în materie.
"Astăzi am avut o serie de discuţii extrem de aplicate în legătură cu anulările zborurilor, întârzierile în operare şi situaţia pasagerilor companiei Wizz Air în România. (...) I-am înştiinţat oficial pe reprezentanţii Wizz Air că am informat Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei (acest organism fiind şi cel care a licenţiat compania aeriană) pentru a pune cu celeritate în aplicare legislaţia în materie, având în vedere că Wizz Air a anulat 9 curse într-o zi din motive tehnice. Am cerut de urgenţă conducerii Wizz Air un plan de măsuri concrete prin care să reducă numărul de curse anulate din motive tehnice şi să asigure coerenţa curselor aeriene, rezolvând şi problema personalului navigant care lucrează peste limita de timp permisă", a notat Mîndrescu.
Prezent la discuţii, preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, a informat reprezentanţii Wizz Air că a anunţat Autoritatea europeană pentru drepturile pasagerilor în legatură cu situaţiile generate la noi în ţară de către Wizz Air.
"Am informat conducerea Wizz Air că îi vom monitoriza cu atenţie şi i-am avertizat, totodată, că nu vom tolera niciun derapaj de la reglementările internaţionale şi naţionale în domeniul aviaţiei", a adăugat secretarul de stat.
Totodată, ministrul Economiei, Ştefan-Radu Oprea, a discutat la finalul lunii trecute, în marja reuniunii informale a miniştrilor responsabili de competitivitate, cu Didier Reynders, comisarul european pentru Justiţie, cu atribuţii privind protecţia consumatorului, despre o serie de subiecte de interes pentru ţara noastră, printre care şi întârzierile sau anulările de zboruri ale companiei aeriene Wizz Air.
Astfel, ministrul Ştefan-Radu Oprea şi-a manifestat îngrijorarea cu privire la problemele pe care compania aeriană Wizz Air le are în România, în ultima vreme multe dintre zborurile acesteia având întârzieri foarte mari sau fiind anulate în ultimul moment, ceea ce a dus la nemulţumiri şi plângeri din partea clienţilor, notează Agerpres.

Autor: Albert Gabriel OPRIŞAN


Articole înrudite