Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a propus, luni, în cadrul celei de-a XX-a sesiuni ordinare a Adunării generale a Asociaţiei Comunelor din România, crearea unei bănci de stat, care să finanţeze proiectele comunităţilor locale.
"Vreau să lansez o idee şi o temă de reflecţie, mai ales pentru Guvern, pentru domnul prim-ministru Grindeanu, şi anume — din Fondul suveran de dezvoltare să gândim, poate, crearea unei a doua bănci de stat, pe lângă CEC, care să aibă drept scop principal finanţarea proiectelor comunităţilor locale. Sigur, CEC, într-o oarecare măsură, face deja acest lucru. Eu ţin seama de faptul că nu toate localităţile au suficiente resurse pentru a se angaja în proiecte importante pentru comunitatea lor", a spus preşedintele Senatului.
Tăriceanu a subliniat că oamenii îşi doresc să trăiască mai bine acum, nu peste 20 sau 40 de ani.
"De aceea, este nevoie de un efort de dezvoltare, de punere în operă de proiecte, care să le schimbe calitatea vieţii acum, cât mai repede, şi aceasta este, dacă vreţi, necesitatea obiectivă, de a avea acces la o finanţare abordabilă, la o bancă care să cunoască aceste probleme, care să aibă departamente specializate, nu ca orice altă bancă comercială, care — când vii cu un dosar de finanţare — se uită la tine: 'Ce, să îmi asum eu riscurile astea? Lasă, mai bine cumpăr titluri de stat, că e mai sigur. Banca câştigă şi cu toţii ne vedem de treabă, acţionarii sunt mulţumiţi. Ce să stau eu să împrumut o localitate, două, zece, din România şi după aia să îmi bat capul, să urmăresc proiectul, să îmi recuperez banii?'", a adăugat el.