24 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Comisia pentru Libertăţi Civile din PE recomandă Lituaniei, Poloniei şi României să deschidă sau să reia anchetele independente pentru a stabili dacă au existat pe teritoriile lor închisori secrete sau instalaţii în care să fie deţinute persoane în cadrul programului CIA de extrădări extraordinare. "Parlamentul European a adus din nou în atenţie abuzurile cu privire la drepturile omului comise de CIA şi a criticat statele membre care au fost complice la aceste abuzuri. Europarlamentarii au fost supuşi presiunilor considerabile din partea unor interese naţionale şi de alt tip, care au încercat să menţină controlul asupra acestor acuzaţii, dar din fericire au rămas fermi şi au votat în favoarea acestui raport", a declarat eurodeputatul francez Hélene Flautre (Greens/EFA), al cărei raport a fost adoptat marţi cu 50 de voturi pentru, două împotrivă şi cinci abţineri.
Raportul va fi votat în sesiune plenară la Strasbourg în septembrie, potrivit comunicatului oficial al PE.
"Cercetările efectuate de ONU, Consiliul Europei, presa naţională şi internaţională, jurnaliştii de investigaţie şi societatea civilă au adus la lumină noi informaţii cu privire la locaţia închisorilor secrete ale CIA în Europa, la zborurile de extrădări extraordinare din spaţiul aerian european şi la persoanele transportate sau deţinute", afirmă raportul. Eurodeputaţii consideră că statele membre "şi-au exprimat intenţia de a se supune dreptului internaţional dar până în prezent nu şi-au îndeplinit în mod adecvat obligaţiile care le revin tuturor statelor membre de a investiga încălcările grave ale drepturilor omului în legătură cu programul CIA". Ei regretă "întârzierile în clarificarea acestui caz" şi cred că "dificultăţile întâmpinate de statele membre în desfăşurarea anchetelor au condus la un eşec în îndeplinirea obligaţiilor lor internaţionale".
Europarlamentarii amintesc că "doar motivele autentice cu privire la securitatea naţională pot justifica secretizarea" şi că "în niciun fel de circumstanţe secretul de stat nu trebuie să fie prioritar faţă de drepturile fundamentale inalienabile".
Ei şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la obstacolele întâmpinate de anchetele parlamentare şi judiciare naţionale în privinţa implicării unor state membre în programul CIA. "Lipsa de transparenţă, secretizarea documentelor, prevalenţa intereselor naţionale şi politice (...), absenţa unor tehnici de investigare riguroase şi a cooperării" se numără printre aceste obstacole, au declarat ei.
Europarlamentarii cer autorităţilor judiciare din România să deschidă o anchetă independentă cu privire la presupusele închisori CIA de pe teritoriul ţării, "în special în lumina noilor dovezi privind zborurile de legătură dintre România şi Lituania". Ei cer autorităţilor din Lituania să "îşi respecte angajamentele de a redeschide ancheta penală în privinţa implicării ţării în programul CIA", având în vedere că datele arată că au existat zboruri între cele două ţări şi încurajează "Polonia să persevereze în ancheta sa penală în desfăşurare asupra închisorilor secrete".
Europarlamentarii cer Finlandei, Danemarcei, Portugaliei, Italiei, Marii Britanii, Germaniei, Spaniei, Irlandei, Greciei, Ciprului, României şi Poloniei să dezvăluie toate informaţiile cu privire la avioanele suspecte asociate cu CIA şi teritoriul lor.


Articole înrudite