24 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
România, la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin 2012
România, la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin 2012
Asociaţia Pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR) va organiza în perioada 9-17 februarie, în cadrul European Film Market organizat de Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, un stand dedicat cinematografiei româneşti. Astfel, pentru al cincilea an consecutiv, România va fi prezentă în cadrul unuia dintre cele mai importante evenimente dedicate industriei de film, European Film Market, eveniment ce adună anual un număr de 7.000 de participanţi din peste 90 de ţări, informează APFR într-un comunicat de presă.
Standul românesc de la Berlin are drept scop promovarea cinematografiei româneşti pe plan internaţional şi pune la dispoziţia invitaţilor festivalului şi participanţilor la market (distribuitori de film, producători, directori de festivaluri, jurnalişti) informaţii şi noutăţi legate de activităţile industriei de film româneşti, facilitând totodată, prin diverse evenimente, interacţiunea dintre cineaştii români şi cei străini.
În plus, APFR va reedita catalogul Romanian Films, un compendiu al tuturor filmelor româneşti de lung metraj şi documentar, ce au avut premiera în ultimii 2 ani sau care urmează a fi lansate în prima parte a anului 2012. De asemenea, la standul românesc de la Berlin se va putea găsi şi noua ediţie a catalogului Romanian Short Films, un material de promovare dedicat scurtmetrajului românesc realizat de Asociaţia Este'n'est.
Una dintre misiunile APFR o reprezintă şi susţinerea cineaştilor români prezenţi în diferitele secţiuni şi programe ale Festivalului.
Cel mai recent film al regizorului Radu Jude, "Toată lumea din familia noastră", va fi proiectat în premieră mondială la cea de-a 62-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, în secţiunea Forum. Radu Jude revine astfel la Berlin, după ce în 2009 lung metrajul său de debut, "Cea mai fericită fată din lume", a câştigat Premiul C.I.C.A.E, acordat de Confederaţia Internaţională a Cinematografelor de Artă.
Filmul tratează cu umor povestea tristă a unui tată şi a fiicei lui, care vor să petreacă împreună o vacanţă ca-n rai, însă deocamdată sunt prinşi în iadul relaţiilor de familie de pe pământ. În rolurile principale se regăsesc actorii Şerban Pavlu, Sofia Nicolaescu, Mihaela Sârbu şi Gabriel Spahiu.
Diaz - Don't Clean Up This Blood, de Daniele Vicari, o co-producţie Italia/ România/ Franţa, cu Monica Bârlădeanu şi Ana Ularu în distribuţie, este un alt titlu prezentat la Festivalul de la Berlin, în secţiunea Panorama Dokumente.
Diaz - Don't Clean Up This Blood prezintă evenimentele din ultima zi a Summitului G8 desfăşurat la Genova, când mai mult de 300 de agenţi ai forţelor de ordine au dat buzna în incinta Şcolii "Diaz".
Lungmetrajul Cristian, în regia lui Tudor Giurgiu, a fost selectat la Berlinale Co-Production Market, organizat în cadrul European Film Market. Filmul spune povestea unui tânăr procuror, care anchetează un complicat caz de corupţie. Cristian beneficiază de finanţare de la Centrul Naţional al Cinematografiei, precum şi de sprijin din partea Programului MEDIA al Uniunii Europene. Bugetul aproximativ al filmului este de un milion de euro, iar filmările sunt programate pentru toamna anului 2012.
Prezenţă românească notabilă şi în Talent Campus, actriţa Ioana Flora şi regizoarele Ozana Nicolau şi Raluca David fiind selectate la cea de-a zecea ediţie a programului desfăşurat în perioada 11-16 februarie.
Ana Ularu este unul dintre cei zece actori europeni selecţionaţi în renumitul program internaţional Shooting Stars, ce are loc în perioada 11 - 13 februarie 2012, în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. Ajuns la a 15-a editie, programul Shooting Stars este organizat de European Film Promotion (EFP) în colaborare cu organizaţiile membre ale EFP printre care se numără şi Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc. Shooting Stars are ca scop promovarea pe plan internaţional a celor mai talentaţi tineri actori europeni, cărora le facilitează întâlnirea cu membri importanţi ai industriei cinematografice (actori consacraţi, regizori, producători de renume, directori de casting).
Deşi aflată la Berlin pe tot parcursul celor trei zile ale Shooting Stars, Ana Ularu nu va sta departe de cinefilii români, oferindu-le, prin intermediul unui blog realizat în exclusivitate cu Cinemagia.ro, detalii despre experienţa sa în programul care a lansat carierele unor actori precum Daniel Craig sau Rachel Weisz.
APFR va organiza şi în acest an mult aşteptata petrecere românească - unul dintre cele mai apreciate evenimente de acest tip din cadrul Berlinalei, la care vor fi invitaţi producători, distribuitori, reprezentanţi ai fondurilor de finanţare, directori de festivaluri, presa de specialitate etc. Aceştia vor avea posibilitatea să întâlnească regizorii, producătorii şi distribuitorii români prezenţi la Berlin, vor putea savura un pahar de vin românesc şi, nu în ultimul rând, se vor putea delecta cu un sound cu totul special oferit de DJ-ul român K-Lu.


Articole înrudite