Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, invită la prudenţă în ceea ce priveşte "creşterea populistă a pensiilor şi salariilor" şi crede că principalul subiect căruia trebuie să i se acorde atenţie în această perioadă este situaţia economică internaţională.
"Nu avem voie să dăm frâu liber tentaţiei pentru creşteri populiste de pensii şi salarii. Românii au trebuit să facă sacrificii mult prea mari ca economia naţională să se stabilizeze, pentru ca ele să fie anulate acum de dorinţa celor din USL de a ajunge la putere. În 21 iunie, la consultările de la Cotroceni, preşedintele le-a propus lui Victor Ponta şi Crin Antonescu formarea unui Comitet de monitorizare şi analiză a evoluţiei crizei economice internaţionale, pentru a putea preveni eficient efectele pe care aceasta le-ar putea avea asupra României", scrie Elena Udrea pe blogul personal.
Ministrul a reiterat că Guvernul a luat măsurile corecte şi a reuşit stabilizarea economiei, dar trebuie să se acorde atenţie la ceea ce se întâmplă în exterior. "Efectele se pot resimţi şi la noi, chiar dacă, prin ceea ce am făcut în ultimul an, suntem mult mai pregătiţi acum decât în 2008 şi 2009 să trecem printr-un eventual al doilea val al crizei economice. Şi uite că, la o lună de la acel moment, îngrijorările şi prudenţa preşedintelui se dovedesc realiste şi întemeiate. Cu ochii la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, pentru a putea reacţiona în caz de nevoie, trebuie să facem tot ce este posibil să stimulăm economia naţională şi să continuăm procesul de reformă. Doar aşa vom avea o creştere economică sustenabilă. Avem nevoie să dăm dovadă de un optimism moderat: România se află pe drumul cel bun, dar trebuie să fim atenţi la efectele crizei economice internaţionale", a explicat Udrea.
Ministrul a completat că este necesară "o corectură faţă de felul în care a fost interpretată în România scrisoarea preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso". "Acesta vorbea despre extinderea crizei datoriilor suverane dinspre periferia zonei euro spre centru (Spania şi Italia), nu către exterior. Până una alta, România este un exemplu extrem de bun: datoria publică a României se situează la 36% din PIB, iar deficitul este bine ţinut sub control - vom avea mai puţin de 4,4% anul acesta, iar anul viitor vom reuşi să coborâm sub 3%", a explicat Elena Udrea.