România deţine, la ora actuală, 51 de staţii de transfer al deşeurilor şi 104 facilităţi de sortare atât a deşeurilor reciclabile colectate separat, cât şi a deşeurilor colectate în amestec, reiese dintr-o statistică publicată de Ministerul Mediului, prin Direcţia Generală Deşeuri, Situri Contaminate şi Substanţe Periculoase, în prima versiune a Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor (PNGD), supusă dezbaterii publice.
Potrivit documentului, din cele 104 facilităţi de sortare existente, 94 sunt staţii de sortare propriu-zise (cu bandă de sortare), iar restul de 10 facilităţi (cu o capacitate totală de circa 161.700 tone/an) sunt amplasamente unde a fost autorizată sortarea deşeurilor din grămadă, de obicei ca o activitate secundară pe lângă activitatea principală autorizată (stocare temporară sau eliminarea deşeurilor în depozite neconforme).
Cele 94 de staţii de sortare aflate în funcţiune au o capacitate totală de circa 2.335.600 tone/an, se precizează în documentul citat.
Tot la capitolul instalaţiilor de gestionare a deşeurilor municipale, la momentul elaborării PNGD, la nivel naţional mai erau în funcţiune 51 de staţii de transfer, 26 de staţii de compostare cu o capacitate totală de circa 187.500 tone/an, două instalaţii de tratare mecano-biologică cu o capacitate totală de aproximativ 117.000 tone/an, 35 de depozite conforme clasa b, cu o capacitate totală construită de circa 48,1 milioane tone şi o capacitate disponibilă (la finele anului 2014) de aproape 13 milioane tone, respectiv 15 depozite neconforme care au sistat activitatea în anul 2016 sau urmează să sisteze activitatea în anul 2017.
De asemenea, sunt existente, la nivel naţional, 33 staţii care sortează deşeuri reciclabile colectate separat, având o capacitate totală de circa 201.700 tone/an, 37 de staţii ce sortează deşeuri municipale colectate în amestec (capacitate totală de 752.500 tone/an) şi 24 de staţii care sortează atât deşeuri reciclabile colectate separat, cât şi deşeuri municipale colectate în amestec, având o capacitate totală de circa 1.381.420 tone/an.
Datele ANPM, citate în documentul PNGD al Ministerului Mediului arată că, la nivel naţional, există aproximativ 800 de operatori economici autorizaţi pentru realizarea activităţilor de reciclare/valorificare materială, inclusiv pregătirea pentru reciclare/valorificare, dar şi a deşeurilor municipale (inclusiv deşeuri de ambalaje).
"Pentru reciclarea deşeurilor de plastic şi metal, numărul operatorilor economici autorizaţi este foarte mare (de ordinul sutelor), asigurându-se o capacitate de reciclare de circa 284.000 tone/an pentru deşeurile de plastic (din care 134.000 tone/an pentru deşeurile de PET şi 150.000 tone/an pentru alte deşeuri de mase plastice), respectiv 2.700.000 tone/an pentru deşeurile metalice (din care 2.500.000 tone/an pentru deşeurile feroase şi 200.000 tone pe an pentru deşeurile neferoase). În cazul deşeurilor de hârtie/carton şi sticlă, numărul de operatori economici care asigură reciclarea finală este semnificativ mai mic. Astfel, reciclarea deşeurilor de hârtie şi carton este asigurată de următoarele fabrici de hârtie: Ecopaper S.A. Zărneşti, Ambro S.A. Suceava, Vrancart S.A. Adjud, COMCEH S.A. Călăraşi, Petrocart S.A. Piatra Neamţ, cu o capacitate totală de reciclare de 665.000 tone/an", se menţionează în PNGD.
În ceea ce priveşte reciclarea deşeurilor de sticlă, statistica oficială arată că aceasta este asigurată de către mai mulţi operatori economici, principalii fiind S.C. Stirom S.A. Bucureşti (35.000 tone/an), S.C. GreenGlass Recycling S.R.L. Popeşti Leordeni (110.00 tone/an) şi S.C. TC Rom Glass S.R.L. Bucureşti (12.000 tone/an, cu posibilităţi de extindere la 24.000 tone/an).
Reciclarea deşeurilor de hârtie şi carton, plastic şi sticlă se realizează şi prin export în alte ţări, se arată în documentul citat.
Comisia Europeană (CE) a anunţat, în data de 27 aprilie 2017, că trimite România în faţa Curţii de Justiţie a UE pentru neîndeplinirea obligaţiei de a revizui şi adopta planul naţional de gestionare a deşeurilor şi programul de prevenire a generării de deşeuri, în conformitate cu obiectivele Directivei-cadru privind deşeurile (Directiva 2008/98/CE) şi ale economiei circulare, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.
Directiva-cadru privind deşeurile (Directiva 2008/98/CE) are ca scop protejarea mediului şi a sănătăţii umane prin prevenirea sau reducerea efectelor adverse în contextul generării şi al gestionarii deşeurilor, precum şi prin reducerea impactului general şi creşterea eficienţei folosirii resurselor. În temeiul directivei, statele membre trebuiau să adopte, până la 12 decembrie 2010, planuri naţionale de gestionare a deşeurilor, iar până la 12 decembrie 2013, programe de prevenire a generării de deşeuri.
Statele membre trebuie să îşi reevalueze planurile de gestionare a deşeurilor cel puţin o data la şase ani şi, dacă este cazul, să le revizuiască.
România trebuia să finalizeze Planul Naţional de Gestiune a Deşeurilor (PNGD) până la 31 decembrie 2016, aceasta fiind o condiţionalitate ex-ante asumată de către autorităţi printr-un acord semnat cu Uniunea Europeană, pentru a beneficia de fazarea mai multor proiecte cuprinse în exerciţiul financiar anterior. Sancţiunile europene se decid în urma unui proces în care statul român şi Comisia Europeană (CE) se judecă la Curtea Europeană de Justiţie de la Luxemburg, precedat de o serie de avertismente şi ultimatumuri de conformare din partea forului european.
În prezent, România are o Strategie Naţională de Gestionare a Deşeurilor (SNGD), revizuită în anul 2013 şi aprobată prin HG 870/2013, prin care se stabilesc politica şi obiectivele strategice ale ţării în domeniul gestionării deşeurilor pentru perioada 2014-2020.
Hârtia, cartonul şi plasticul au cele mai mari ponderi în structura deşeurilor
Hârtia sau cartonul şi plasticul au ponderile cele mai mari în structura deşeurilor de ambalaje generate în România, cu 31,2%, respectiv 27,1% din total, arată o statistică publicată de Ministerul Mediului, prin Direcţia Generală Deşeuri, Situri Contaminate şi Substanţe Periculoase, în prima versiune a Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor (PNGD).
"În România, materialele de ambalaj cu ponderea cea mai mare sunt hârtia/cartonul şi plasticul. Ambele materiale au ponderi asemănătoare (cuprinse între 27-31%). În perioada 2011-2014, hârtia şi cartonul au avut ponderea cea mai mare, iar în anul 2010 materialul cu ponderea cea mai mare a fost plasticul. Variaţia cea mai mare în perioada de analiză au avut-o hârtia şi cartonul (creştere cu 3,9% în anul 2014 faţă de 2010) şi sticla (scădere cu 3,2% în anul 2014 faţă de anul 2010). Media europeană (EU-28) a structurii deşeurilor de ambalaje este mult diferită faţă de România. Astfel, la nivel european, materialul cu ponderea cea mai mare este hârtia şi cartonul (40%), urmat de sticlă (20%) şi plastic (19%)", se arată în documentul citat.
Pe de altă parte, baza de date naţională privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje nu conţine date privind cantităţile de deşeuri de ambalaje în funcţie de sursa de generare. Totuşi, "pe baza informaţiilor privind compoziţia deşeurilor menajere şi asimilabile şi asumând că deşeurile de ambalaje municipale reprezintă 50% din deşeurile reciclabile menajere şi asimilabile, rezultă că deşeurile de ambalaje ce se regăsesc în deşeurile municipale reprezintă 65% din totalul deşeurilor de ambalaje, iar deşeurile din industrie şi comerţ un procentaj de 35%".
În ceea ce priveşte indicatorii de generare a deşeurilor de ambalaje în România, statistica arată că aceştia sunt de circa trei ori mai mici decât media europeană, respectiv de 62,4 kg/locuitor/an faţă de aproape 158 kg/locuitor/an.
"Faptul că indicatorii de generare a deşeurilor de ambalaje în România sunt mult mai mici decât media europeană se poate explica prin ponderea mare a populaţiei din mediul rural, care are o rată de consum scăzută. În plus, o altă explicaţie ar putea fi că nu toţi operatorii economici care introduc pe piaţă ambalaje au raportat datele sau au raportat cantităţi mai mici. Această ipoteză este susţinută şi de necorelarea dintre variaţia cantităţii de ambalaje introduse pe piaţă şi variaţia PIB, precum şi de creşterea cu circa 18% a cantităţii de ambalaje introduse pe piaţă în anul 2014 faţă de anul 2013 (cel mai probabil ca urmare a controalelor efectuate de AFM)", se menţionează în PNGD.
Pe segmentul deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE), statistica arată că, în prezent, în România, sunt licenţiate şapte organizaţii colective menite să gestioneze aceste tipuri de categorii.
Ponderea cantităţii de echipamente electrice şi electronice (EEE) pentru care organizaţiile colective au preluat responsabilitatea a crescut constant în perioada de analiză (2010 — 2014), de la circa 80%, în anul 2010, la peste 99%, în anul 2014.
În acest sens, capacitatea totală de tratare a DEEE la nivelul României este de circa 120.000 tone/an.
"Având în vedere că cea mai mare cantitate de DEEE prognozată a fi generată în perioada următoare (anul 2020) este de circa 70.000 tone/an, rezultă ca există o capacitate suficientă de tratare a DEEE pentru acoperirea întregii cantităţi de deşeuri generate, în conformitate cu principiul proximităţii", relevă documentul Ministerului Mediului.
