23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Pui suspect cu Salmonella retras din magazinele Lidl
Pui suspect cu Salmonella retras din magazinele Lidl

Lidl a anunţat retragerea de la vânzare a unui lot de Nuggets cu pui (foto jos), posibil contaminat cu Salmonella, potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare (ANSVSA). „Producătorul GEKA recheamă preventiv produsul «Culinea Nuggets cu pui 500 g» cu termenul de valabilitate 03.02.2025, din lotul cu numărul ED03.02.2024 049502204845, cu suspiciune de prezenţă Salmonella”, este anunţul postat pe site-ul ANSVSA.
Salmonella poate declanşa boli gastrointestinale severe. „La anumite grupuri de persoane (tineri, bătrâni, gravide, imunodeprimate) poate provoca simptome grave. Prin urmare, clienţii nu trebuie să consume sub nicio formă produsul afectat. Din motive ce ţin de siguranţa consumatorului, producătorul GEKA şi Lidl România au reacţionat fără întârziere şi au retras acest produs de la vânzare”, precizează sursa citată.
Produsul poate fi returnat în toate magazinele Lidl, iar contravaloarea acestuia va fi restituită chiar şi fără prezentarea bonului fiscal. Alte produse vândute de Lidl România, inclusiv alte produse de la producătorul GEKA, nu sunt afectate de această rechemare.

Citeşte şi Încă un produs alimentar contaminat retras de pe rafturile magazinelor Lidl


Articole înrudite