Partidele noastre s-au mobilizat mereu pentru cîştigarea puterii şi răsplătirea clientelei politice prezentând publicului programe de guvernare nerealiste, niciodată duse până la capăt.
Nici un partid sau alianţă de partide nu a gândit un proiect de ţară care să imprime României o direcţie clară, fără abateri de parcurs dictate de interesele conjuncturale ale unui partid sau altul, ale unui guvern sau altul.
Aderarea la Uniunea Europeană părea să fie o astfel de foaie de parcurs, ireversibilă, care să ne determine să adoptăm un model de societate vestică. S-a dovedit însă în toţi aceşti ani că nu e suficient să fii acceptat în familia Europei civilizate şi că integrarea noastră în UE se loveşte mereu de aceleaşi boli autohtone: politicianismul carierist şi opac la provocările momentului, corupţia tot mai răspândită în toate straturile societăţii, încercările de politizare a justiţiei în ciuda câştigării unei independenţe tot mai evidente a acesteia, clientelismul de largă respiraţie din toate domeniile şi de la toate nivelurile sociale, mentalitatea de asistaţi ai statului, aservirea aproape în totalitate a presei intereselor patronilor şi politicienilor şamd.
Apartenenţa noastră la UE este mai mult rezultatul mâinii pe care ne-a întins-o Europa şi mai puţin un merit al nostru. Tot mai multe voci în ultimul timp afirmă cu argumente că nu eram pregătiţi să fim primiţi în comunitatea europeană. Incapacitatea de a atrage fondurile europene destinate ne arată limpede că nu avem proiecte coerente de dezvoltare durabilă, prin care să ne apropiem de statele dezvoltate, altfel spus că nu avem o viziune asupra direcţiei de urmat.
Edificator este faptul că de ani de zile sondajele de opinie indică aproape fără excepţie faptul că, deşi este membră a UE, România se îndreaptă într-o direcţie greşită. E vorba desigur de proasta guvernare şi lipsa de viziune politică, iar nu de apartenenţa noastră europeană. Şi cu toate acestea, actuala putere politică este în graţiile celor mai mulţi dintre cetăţeni, iar drumul lui Ponta către Cotroceni pare a fi destul de neted.
Tocmai de aceea un proiect de ţară ar trebui să fundamenteze acele norme şi pârghii prin care societatea să îşi poată dobândi singură adevăratele valori pe care să le slujească şi aspiraţiile ce derivă de aici, indiferent de interesele conjuncturale ale unei guvernări, de orice culoare ar fi aceasta. Dar ne aflăm într-un cerc vicios, întrucât dacă politicienii ar gândi şi ar acţiona în felul acesta iar demersurile lor ar viza binele comun, atunci şi-ar tăia singuri creanga de sub picioare, nemaiputând să se folosească, prin manipulare şi constrângere, de o masă uriaşă de manevră care e în continuare captivă statului atotputernic.
Bazinul electoral al celor cu mentalitatea de asistaţi este decisiv la fiecare convocare la vot. De aceea relaţia dintre stat şi cetăţenii ei a rămas una viciată, birocratică, statul fiind un fel de patron al cetăţenilor. Iar de această realitate profită toţi agenţii puterii politice, de la parlamentari la primari şi funcţionarii administraţiei centrale.
Atâta timp cât clasa politică va fi angajată în aceleaşi bătălii mărunte, de uzură, cu singurul scop de a ajunge la putere şi a şi-o consolida, fără a cristaliza proiecte politice coerente care să aibă efecte substanţiale în schimbarea mentalităţii, vom rămâne o ţară la periferia Europei.
