Plajele litoralului românesc sunt pregătite pentru sezonul estival în proporţie de 70%, iar lucrările vor fi încheiate până la data de 1 mai, a anunţat recent Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR), într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, până la ora actuală, au fost predate către utilizatorii de plaje un număr de 89 de subsectoare de plajă din totalul de 309 subsectoare închiriate, iar conform planificărilor preliminare se estimează că, până la data de 13 aprilie 2017, va fi încheiată predarea tuturor sectoarelor/subsectoarelor de plajă care fac obiectul unor contracte de închiriere.
ANAR precizează că activităţile de pregătire a plajelor au fost demarate, începând cu data de 20 februarie 2017, şi vor fi finalizate până la data de 1 mai 2017. Astfel, până la data de 15 aprilie 2017, vor fi amenajate şi predate conform clauzelor contractuale către utilizatorii de plaje, acele suprafeţe care fac obiectul contractelor de închiriere, urmând ca ulterior, să fie finalizate şi acele suprafeţe libere de contract.
"Lucrările de pregătire a plajelor constau, printre altele, în: pregătirea terenului (curăţarea manuală şi mecanizată cu utilaje speciale a plajei şi a deşeurilor de orice natură etc.), săpătura mecanizată a nisipului depus la zidurile de sprijin din vecinătatea aleilor de promenadă şi în dreptul gardurilor de protecţie, demontarea gardurilor de stuf şi nivelarea mecanizată şi refacerea profilului plajei, acolo unde aceasta a suferit deformări, urmare a acţiunii valurilor din sezonul rece. La lucrările de pregătire a plajelor, Sistemul de Gospodărire a Apelor acţionează zilnic (inclusiv sâmbăta şi duminica) cu utilaje şi personal din cadrul A.B.A. Dobrogea — Litoral (inclusiv personal delegat din cadrul ABADL, din judeţ, respectiv formaţiile de lucru Dunăre Nord, Dunăre Sud şi Mihail Kogălniceanu — S.G.A. Constanţa şi din cadrul S.G.A. Tulcea)", se arată în comunicatul ANAR.
Acţiunile de pregătire a plajelor se desfăşoară concomitent pe trei tronsoane, respectiv: Tronson 1 (Năvodari — Mamaia — Constanţa) — finalizat în proporţie de 60%, Tronson 2 (Agigea — Eforie — Costineşti — Tuzla) — finalizat în proporţie de 70% şi Tronson 3 (23 August — Mangalia — 2 Mai — Vama Veche) — finalizat în proporţie de 80%.