24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Peste 1.100 de persoane asistate medical în prima lună de la operaționalizarea punctelor de lucru IGSU pe litoral
Peste 1.100 de persoane asistate medical în prima lună de la operaționalizarea punctelor de lucru IGSU pe litoral

Peste 1.100 de persoane au fost asistate medical în prima lună de la operaționalizarea punctelor de lucru de pe litoral, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
"Astfel, în prima lună de la operaționalizarea punctelor de prim ajutor ale pompierilor, 1.147 persoane aflate în dificultate au fost asistate medical (314 la corturile amplasate pe plajă, 831 de către echipajele care au încadrat ambulanțele SMURD aflate în punctele de prim-ajutor și alte două persoane de pompierii din punctele temporare de stingere)", se arată într-un comunicat transmis miercuri de IGSU.
Conform aceleiași surse, cele mai multe persoane asistate medical s-au adresat echipajelor din stațiunea Eforie Nord - 225, dintre care 94 au fost transportate la spital. Urmează Costinești - 208 persoane, dintre care 96 au fost transportate la spital, Vama Veche - 163, dintre care 89 transportate la spital, Năvodari - 151, dintre care 76 transportate la spital, Mamaia - 149, dintre care 97 transportate la spital, Saturn - 142, dintre care 91 transportate la spital, Techirghiol - 90 persoane asistate medical, 43 dintre acestea fiind, ulterior, transportate la spital și Corbu - 17, dintre care șapte persoane au necesitat transportul la spital, iar alte două persoane au primit asistență medicală din partea echipajului ce deservește punctul temporar de stingere Crucea.
În aceeași perioadă, șenilatele existente pe litoral au desfășurat 36 de misiuni destinate transportului persoanelor cu diferite afecțiuni medicale în punctele de prim ajutor de pe plaje sau la ambulanțe, în vederea preluării și transportării acestora către unitățile spitalicești.
"De asemenea, în perioada de referință, colegii noștri au recuperat din mediul acvatic 13 persoane. Totodată, pompierii din cele 11 puncte temporare de stingere au acționat pentru lichidarea a 107 de incendii", se precizează în comunicat.
Reprezentanții IGSU menționează că, pentru creșterea gradului de siguranță a turiștilor care aleg să-și petreacă vacanța pe litoral, în zonele cu afluență mare de persoane din județul Constanța au fost operaționalizate, pe 30 iunie, 25 puncte de lucru temporare. (sursa Agerpres)


Articole înrudite