24 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Părerea majoritară în PNL e pentru un vot împotriva avizării urmăririi penale a fostului ministru Dobre”
„Părerea majoritară în PNL e pentru un vot împotriva avizării urmăririi penale a fostului ministru Dobre”
Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a declarat luni că în rândul liberalilor "părerea majoritară, dacă nu cumva unanimă, merge către un vot împotriva" avizării urmăririi penale a fostului ministru delegat pentru Administraţie, Victor Paul Dobre.
„Aţi remarcat mai multe ieşiri publice ale unor colegi. Opinia generală pare a fi, n-am avut cum să discut cu toţi colegii şi nici nu a existat o întrunire a Biroului Politic Central, ca să se ia o decizie oficială, dar părerea majoritară, dacă nu cumva unanimă, merge către un vot împotrivă”, a afirmat Voicu într-o emisiune la RFI.
În opinia sa, Parlamentul nu are rolul de a decide vinovăţia sau nevinovăţia fostului ministru, ci de a stabili dacă „există o anumită influenţă politică” în solicitarea adresată Parlamentului de către Parchet.
„În aceste situaţii este prevăzută necesitatea obţinerii încuviinţării Parlamentului cu privire la această procedură (avizarea cererii de urmărire penală - n.r.). Asta înseamnă că Parlamentul poate încuviinţa sau poate să nu încuviinţeze, pentru că dacă era vorba de o procedură automată, prin care absolut toate cererile trebuie în mod obligatoriu să primească avizul, ar fi spus că Parlamentul ia act sau n-ar fi spus nimic. Parlamentarii au rolul nu de a decide dacă cineva este vinovat sau nevinovat, ci de a decide dacă este o procedură care îndeplineşte toate condiţiile sau în situaţia de faţă, aşa cred eu, există o anumită influenţă politică”, a susţinut liberalul.
Mihai Voicu a subliniat faptul că votul pe care îl va da în Parlament va fi în acord cu părerile sale conturate în funcţie de informaţiile de care dispune.
„Asta este părerea mea, am dreptul ca parlamentar să am această opinie şi, în consecinţă, am dreptul să votez în Parlament cum doresc eu, cum cred eu, în funcţie de informaţiile pe care le am şi de părerile mele. Nu cred că e ceva deosebit ca un parlamentar să-şi exercite dreptul constituţional la vot, mai ales că actul fundamental prevede că nu poate exista un mandat imperativ în voturile exprimate în Parlament”, a spus vicepreşedintele PNL.
Întrebat dacă Victor Paul Dobre ar trebui să îşi prezinte demisia din Parlament, Mihai Voicu a replicat că nu vede motivul pentru care fostul ministru ar trebui să procedeze în acest fel, deoarece „a câştigat un mandat, acel mandat mai are câteva luni”.
„Eu nu cred că există motive (pentru ca fostul ministru să se pună la dispoziţia autorităţilor - n.r.). Dacă există motive trebuie întrebat Victor Paul Dobre”, a adăugat liberalul.
Totodată, Mihai Voicu s-a referit şi la stenogramele convorbirilor telefonice ale fostului ministru care au apărut în presă, apreciind că o discuţie internă în Consiliul Superior al Magistraturii ar fi utilă.
„În situaţii de genul ăsta bineînţeles că nicio instituţie de presă nu refuză să publice aşa ceva şi nu este vorba de a îngrădi acest acces la informaţii, indiferent cum sunt ele obţinute, însă în interiorul CSM, al Inspecţiei Judiciare poate că o discuţie de ce acte dintr-un dosar, indiferent care este el, apar în presă, e legal sau nu e, nu am idee, e normal, nu-i normal, probabil că nu, nu ştiu, dar o discuţie internă poate că ar merita”, a susţinut Voicu.
Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a solicitat Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de Victor Paul Dobre, deputat şi fost ministru delegat pentru Administraţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.


Articole înrudite