24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Păduri făcute scrum! Romsilva, apel disperat: Nu mai incendiaţi miriştile!
Păduri făcute scrum! Romsilva, apel disperat: Nu mai incendiaţi miriştile!

Un incendiu a distrus peste 50 de hectare pădure de răşinoase la Ocolul Silvic Buzău, în urma extinderii în fondul forestier a unui incendiu de vegetaţie, provocat de arderea unei mirişti. Pentru stingerea incendiului, sâmbătă şi duminică au intervenit sute de pompieri din mai multe judeţe, silvicultori de la două ocoale silvice din cadrul Direcţiei Silvice Buzău, numeroşi voluntari, precum şi aeronave ale Ministerului Apărării Naţionale, iar incendiul nu a fost încă stins, informează Romsilva.
În ultimele două zile, sâmbătă şi duminică, s-au produs alte 21 de incendii în fondul forestier de stat administrat de Romsilva, din care trei în păduri de răşinoase, acestea fiind distruse în totalitate. Toate aceste incendii au fost provocate de extinderea incendiilor de mirişte, pe fondul secetei prelungite şi a intensificării vântului, în urma arderii vegetaţiei de către persoane care ignoră riscurile extinderii acestora. Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva anunţă că, după identificarea vinovaţilor, va întreprinde toate măsurile pentru recuperarea pagubelor produse de aceste incendii, precum şi costurile regenerării pădurilor afectate.
"Facem un apel către cetăţeni să fie responsabili, să nu mai incendieze miriştile, să nu lase focul nesupravegheat, mai ales în zonele cu risc de producere a incendiilor şi în apropierea pădurilor. De asemenea, facem un apel către turişti să nu aprindă focul în pădure sau în apropierea lor şi să se asigure că sting focul, după ce îl folosesc în locurile special amenajate. Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a adoptat mai multe măsuri pentru prevenirea incendiilor de pădure, prin intensificarea acţiunilor de patrulare, instituirea serviciului de permanenţă, campanii de informare în rândul cetăţenilor, turiştilor şi a angajaţilor firmelor de exploatare, precum şi efectuarea de lucrări de întreţinere a liniilor izolatoare, colnicelor şi a şanţurilor de minim sanitar. Precizăm că, de la începutul anului, în fondul forestier de stat administrat de Regia Naţională a Pădurilor, s-au înregistrat 281 de incendii care au afectat peste două mii de hectare fond forestier, faţă de 56 de incendii înregistrate în perioada similară a anului trecut, când au fost afectate mai puţin de trei sute de hectare fond forestier", semnalează Romsilva.


Articole înrudite