24 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Pachetul de bază din sistemul medical nu va mai acoperi afecţiuni minore
Pachetul de bază din sistemul medical nu va mai acoperi afecţiuni minore
Pachetul de bază din sistemul medical va fi regândit şi nu va mai acoperi afecţiuni minore, ci în principal riscuri majore şi boli grave, iar sănătatea va fi finanţată suplimentar şi printr-o cotă din asigurarea auto obligatorie, pentru acoperirea cheltuielilor de urgenţă în cazul accidentelor auto. Măsurile au fost anunţate de premierul Victor Ponta, la finalul discuţiei avute, vineri, cu ministrul Sănătăţii. "Sunt de acord cu propunerea colegilor de la Ministerul Sănătăţii, de a regândi pachetul de bază în sensul în care trebuie asigurate, în cadrul pachetului de bază, riscurile importante, majore, boli grave, şi putem să scoatem eventual afecţiuni minore, cheltuieli minore pe care fiecare dintre noi eventual le putem avea, cu excepţiile celor care vor beneficia de pachet social. Cei care într-adevăr nu au venituri deloc sau au venituri foarte mici vor intra într-un pachet social, dar nu putem face asistenţă socială din banii sănătăţii", a spus Ponta.
Şeful Guvernului a arătat că fondurile care, până în prezent, erau cheltuite pentru medicamente necesare tratării tusei şi febrei vor fi utilizate pentru tratarea unor afecţiuni foarte grave, cum ar fi cancerul. "Anul trecut s-a cheltuit un miliard şapte sute de milioane de lei pentru medicamente de tuse, de febră, iar banii aceştia putem să-i luăm şi să-i ducem la tratamentul celor bolnavi de cancer, unde într-adevăr, fără acel tratament, sfârşitul este tragic şi imediat. Ori, acele pastile pentru afecţiuni minore, dacă îţi faci o asigurare facultativă care oricum este foarte mică, pentru că e vorba de preţuri - asta-mi spunea ministrul, câte au fost decontate, reţete de zece lei, deci asigurarea e foarte mică - dacă nu îţi asumi riscul că la un moment dat ai nevoie de acele pastile şi te duci şi ţi le cumperi fiind un preţ foarte mic," a spus premierul.
Potrivit acestuia, fondurile alocate Sănătăţii sunt aceleaşi, dar trebuie direcţionate în special către afecţiunile foarte grave şi al căror tratament este foarte costisitor. "Banii sunt tot ăia. Nu o să ai mult mai mulţi bani şi, atunci, pentru ce-i afectezi? Pentru lucruri mai mici, bine, rele, că nu este bine să tuşeşti sau să ai febră, sau afectezi acel un miliard şi şapte sute de milioane pentru bolnavii de cancer. Este o chestie de alegere, pentru că nu ai bani şi pentru unii, şi pentru alţii", a explicat Ponta, adăugând că această problemă o au şi Statele Unite ale Americii sau statele din Uniunea Europeană. El a adăugat că există şi măsuri fiscale care pot fi introduse pentru asigurarea unei finanţări suplimentare. "Una din propuneri, cea referitoare la transferul către sănătate al unei părţi din faimosul RCA, asigurarea obligatorie. Practic, cei care au asigurări pentru autovehicule pot să acopere într-o anumită măsură cheltuielile de urgenţă pentru accidentele rutiere care, din păcate, sunt extrem de frecvente în România şi care necesită uriaşe cheltuieli pentru sistemul de sănătate", a spus Ponta.
El a precizat totodată că sistemul de asistenţă de urgenţă trebuie să rămână public şi gratuit, neputând fi impusă coplata pentru urgenţe şi a asigurat că proiectul noii legi a sănătăţii va rămâne în dezbatere publică pe perioada lunilor iulie şi august.


Articole înrudite