Liderul UDMR Kelemen Hunor nu exclude posibilitatea ca locuitorii din Harghita şi Covasna să iasă în stradă şi să protesteze paşnic faţă de reorganizarea administrativ-teritorială, apreciind că protestul este un mijloc democratic prin care oamenii pot să îşi spună părerea despre un lucru sau altul.
Kelemen a declarat, duminică, pentru Mediafax, că intenţia UDMR este să blocheze demersul de reorganizare iniţiat de PDL, folosind mijloace parlamentare, democratice, prin Guvern sau prin Parlament. "Intenţia noastră este să blocăm acest demers, această reformă administrativă şi să folosim mijloace parlamentare, democratice, dialogul, prin Guvern, prin Parlament şi să nu se întâmple ce este preconizat. În cazul în care se trece la o astfel de reformă administrativă, aşa cum în 1968, când Ceauşescu a încercat o reformă administrativă şi au ieşit oamenii în stradă şi a renunţat la acea reformă şi au fost formate cele două judeţe, aşa simt eu, aşa primesc informaţii, şi eu ca lider politic trebuie să ştiu ce gândesc şi ce spun oamenii, nu exclud să iasă oamenii pe stradă. Asta înseamnă un mijloc democratic care se foloseşte peste tot în lume: dacă cineva vrea să protesteze, poate să iasă în stradă, poate să spună ce gândeşte, ce doreşte", a spus Kelemen.
Liderul UDMR a precizat că aceasta este atmosfera pe care a întâlnit-o în comunitatea maghiară din Covasna şi Harghita, iar el, ca lider al Uniunii, nu poate să nu ţină cont şi "de aceste aspecte". "Vorbim de mijloace democratice. Protestul paşnic este un mijloc democratic de a spune părerea despre un lucru sau alt lucru. Intenţia noastră este ca un astfel de subiect privind reorganizarea să fie repede stins şi dacă nu există consens în coaliţie să lăsăm totul şi să revenim mai târziu, peste un an, peste o jumătate de an", a afirmat Kelemen.
Preşedintele UDMR a făcut aceste declaraţii şi pentru o agenţie străină de presă, fiind preluate apoi de presa din România. Kelemen a spus că nu înţelege "de ce s-au inflamat spiritele" duminică dimineaţă, după ce au apărut declaraţiile sale date agenţiei străine de presă.
Proiectul PDL de reorganizare administrativă vizează trecerea de la 41 de judeţe la opt, iar capitalele acestor judeţe vor fi Cluj-Napoca, Braşov, Timişoara, Craiova, Constanţa, Iaşi, Ploieşti şi Bucureşti, anunţa liderul PDL Ioan Oltean.
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, declara că Uniunea nu poate accepta varianta transformării regiunilor de dezvoltare în opt "judeţe-mamut", neexistând argumente suficiente pentru asta, şi avertiza că dacă PDL va insista pe acest proiect va exista o problemă în Parlament şi nu va mai fi majoritate.