Ministerul Educaţiei Naţionale a semnat o nouă serie de acorduri-cadru cu editurile declarate câştigătoare la licitaţia pentru achiziţia de manuale şcolare destinate elevilor de clasa a V-a. Acordurile-cadru au ca obiect manuale pentru 10 discipline: Limba şi literatura română, Limba engleză (limbă modernă 1), Limbă franceză (limbă modernă 2), Limba germană (limbă modernă 1/limbă modernă 2/limbă modernă 1 - studiu intensiv), Biologie, Educaţie socială, Geografie, Educaţie plastică, Educaţie muzicală, respectiv Consiliere şi dezvoltare personală.
Semnarea acestor documente survine în urma rezoluţiilor formulate de Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) pe tema contestaţiilor depuse de editurile care au luat parte la licitaţia organizată de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE) în cursul acestui an. Manualele şcolare pentru cele 10 discipline se adaugă celor aprobate în lunile august şi septembrie pentru alte 12 discipline. În acest moment mai sunt pe rolul forului de resort doar contestaţiile privind loturile de Matematică şi Religie (cultul ortodox). În cursul acestei săptămâni editurile vor depune la CNEE manualele aprobate alături de versiunile lor digitale. Ulterior, acestea vor fi încărcate pe platforma manuale.edu.ro, iar până la data de 13 octombrie, cadrele didactice îşi vor exprima opţiunile pe baza cărora Ministerul Educaţiei Naţionale va semna contractele cu editurile furnizoare, se arată într-un comunicat de presă al ministerului.