22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Lansarea interconexiunii de gaze între România şi Bulgaria, amânată până în septembrie
Lansarea interconexiunii de gaze între România şi Bulgaria, amânată până în septembrie

Conducta de interconectare a reţelelor de gaze din România şi Bulgaria, între oraşele Giurgiu şi Ruse, nu va fi operaţională înainte de luna septembrie, au declarat surse apropiate de Bulgartransgaz pentru site-ul Econ.bg, transmite Novinite.
Lucrările la conducta de 25 de kilometri au început în 2012. Iniţial, interconectorul trebuia să fie gata în 2013, apoi, lansarea lui s-a amânat pentru ianuarie 2014, iar termenul limită a fost iarăşi extins din cauza dificultăţilor tehnice.
Surse apropiate de Bulgartransgaz au afirmat că cea mai recentă întârziere a fost cauzată de spargerea unei conducte care traversa fluviul Dunărea. Constructorii încearcă acum să extragă conducta din apă, fiind chemaţi şi experţi pentru a furniza asistenţă.
De asemenea, Bulgartransgaz intenţionează să construiască o nouă conductă, pentru a majora capacitatea de transport.
Ministrul bulgar al Economiei şi Energiei, Dragomir Stoinev, afirma recent că un pas concret spre securitatea livrărilor este interconectarea sistemului de transport de gaze al Bulgariei cu cele ale ţărilor vecine. Cel mai avansat proiect este cel cu România. În ianuarie anul acesta, s-a ajuns la un acord pentru construirea unui interconector şi între Bulgaria şi Turcia. Potrivit ministrului, această conductă ar putea fi finalizată în 2016. Există asemenea proiecte şi cu Grecia şi Serbia.
Conducta Giurgiu-Ruse va avea o lungime totală de circa 25 kilometri, dintre care 15,4 kilometri pe teritoriul Bulgariei, 5,2 kilometri pe cel al României, iar 4,14 kilometri reprezintă traversarea subterană a fluviului Dunărea. Totodată, vor fi construite şi două staţii de măsurare a parametrilor tehnici ai gazelor naturale. Conducta de gaze Giurgiu-Ruse va avea o capacitate maximă de transport de 1,5 miliarde metri cubi de gaze pe an dinspre Bulgaria către România, iar capacitatea dinspre România spre Bulgaria va fi de 500 milioane metri cubi pe an. Valoarea totală estimată a proiectului este de 24 de milioane euro, iar 8,9 milioane euro sunt asigurate de Comisia Europeană. Finanţarea din partea companiei bulgare Bulgartransgaz se ridică la 14 milioane euro, iar firma română Transgaz participă cu 10 milioane de euro.


Articole înrudite