23 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Impozitarea agricultorilor, în situaţia în care agricultura românească nu a reuşit să devină cât de cât performantă, este o măsură a guvernului Ponta care va amputa o serie de proiecte pe cale de a fi fost pornite de agricultori.
Agricultorii români plătesc începând din acest an impozit pe venit de 16% şi contribuţie pentru sănătate de 5,5% pe o sumă pe care guvernul estimează că aceştia ar câştiga-o din cultivarea terenurilor şi creşterea animalelor. Sunt exceptaţi de la plata impozitului şi a CAS-ului agricultorii care au mai puţin de două hectare cultivate cu cereale, 1,5 hectare cu leguminoase, 0,5 hectare de vie. La fel, agricultorii care au mai puţin de trei vaci, nouă oi, cinci porci.
Potrivit datelor APIA, 80% din terenurile agricole din România sunt în proprietatea persoanelor fizice. Conform aceleiaşi surse, 670.000 de agricultori primesc anual subvenţii, anul acesta subvenţia de la UE fiind de 142 de euro la hectar.
Subvenţionarea agriculturii româneşti din fonduri europene a crescut de la un an la altul, însă aceasta nu a condus la o dezvoltare constantă şi durabilă a acestui sector extrem de important al economiei. În fiecare an, aproape un milion de hectare de teren arabil rămân nelucrate, costurile fiind prea mari în raport cu veniturile, în special pentru micii producători agricoli, care nu au resurse financiare pentru investiţii.
Suprafaţa agricolă totală a României este de 13 milioane de hectare, din care peste 8 milioane de hectare este teren arabil. În ultimii ani, au fost vândute străinilor peste 700.000 de hectare de teren agricol, ceea ce ne situează pe primele locuri în Europa. Începând cu anul viitor, tranzacţiile cu terenuri agricole vor fi liberalizate. În faţa acestei perspective, preşedintele Traian Băsescu a declarat în mai multe rânduri că ar trebui înfiinţată o agenţie a statului cu drept de preemţiune pentru cumpărarea de terenuri agricole.
În situaţia în care statul român nu a făcut aproape nimic timp de douăzeci de ani pentru sprijinirea agricultorilor şi agriculturii, e greu de presupus că actuala putere politică va înfiinţa o agenţie prin care să se încarce cu probleme rămase nerezolvate de două decenii, de la proiectarea unui sistem de irigaţii până la investirea în utilaje agricole performante şi construirea unor depozite pentru cereale, legume, fructe etc.
Deocamdată, un nou sprijin pentru agricultură ne vine tot din partea Uniunii Europene. Comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş, a declarat că începând de anul viitor, pentru a fi încurajaţi să-şi arendeze terenurile nelucrate, proprietarii acestora vor primi un plus de 20% din subvenţia de la UE. Această măsură va conduce la scăderea semnificativă a terenurilor lăsate pârloagă de ani de zile.
Politicienii acuză faptul că valoarea medie a subvenţiei pentru agricultură în Uniunea Europeană este de două ori mai mare decât li se acordă agricultorilor români. Performanţa din agricultura românească este însă şi ea mult sub media europeană, iar subvenţia, oricât ar fi de mare, nu poate ţine locul unor politici guvernamentale coerente de dezvoltare a sectorului agricol.
Populaţia rurală este în mare parte îmbătrânită, iar tinerii care mai trăiesc la sate nu muncesc efectiv pe câmp, ci cumpără produsele celor în vârstă la preţuri mici, pentru a le revinde în pieţele oraşelor la preţuri duble.
Programul de revenire a tinerilor la sate pentru a se ocupa de agricultură, prin acordarea unor fonduri guvernamentale, nu şi-a dovedit până acum eficienţa. Impozitarea agricultorilor, în situaţia în care agricultura românească nu a reuşit să devină cât de cât performantă, este o măsură a guvernului Ponta care va amputa o serie de proiecte pe cale de a fi fost pornite de agricultori.


Articole înrudite