Comunitatea din Săliştea este zguduită după un accident îngrozitor care a avut loc luni dimineaţă pe Valea Oltului, zona localităţii Lazaret şi a distrus o familie din Alba. Doi tineri proaspăt căsătoriţi şi copilul lor de 1 an şi 3 luni au murit după ce maşina în care se aflau s-a izbit de un TIR, notează adevarul.ro.
Radu conducea autoturismul, iar Adriana se afla, cu bebeluşul în braţe, pe bancheta din spate, în momentul în care s-a petrecut tragedia. Radu şi Adriana, precum şi copilul, au murit pe loc. Bărbatul avea 34 de ani, iar soţia acestuia 31 de ani. Maşina în care aceştia se aflau a intrat în coliziune frontală cu un TIR.
„Erau doi tineri liniştiţi din comună. I-am văzut ultima dată duminică, la biserică. Ştiu că erau în drum spre mare şi mergeau alături de prieteni, care se aflau în altă maşină. Azi, am văzut oameni care mergeau pe stradă şi plângeau”, a declarat primarul din Săliştea, Aurel Emil Stănilă.
Potrivit IPJ Sibiu, din primele cercetări efectuate reiese că şoferul unui autoturism condus spre Vâlcea, din cauze care urmează a fi stabilite, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un ansamblu TIR condus spre Sibiu. La sosirea echipajelor la faţa locului, toţi pasagerii erau decedaţi, aceştia prezentând leziuni incompatibile cu viaţa.
TIR-ul era condus de către un barbat în vârstă de 45 de ani, din judeţul Dâmboviţa, care a suferit un şoc emoţional. Cercetările continuă în vederea stabilirii cauzei producerii accidentului.
Despre teribilul accident, Monitorul de Galaţi a relatat AICI!