23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Dezbarerea proiectului Legii salarizării unitare în Parlament ar putea avea loc în februarie - martie
Dezbarerea proiectului Legii salarizării unitare în Parlament ar putea avea loc în februarie - martie

Proiectul Legii salarizării unitare ar putea fi realizat conform calendarului stabilit de actualul Executiv, dar dezbaterea lui în Parlament ar putea avea loc în perioada februarie - martie, a declarat Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical, după consultările pe tema Legii salarizării unitare.
"Calendarul, chiar dacă este unul extrem de condensat, printr-un efort coletiv, cu bună-credinţă, el poate să fie atins în toţi parametri pe care i-am stabilit cu Ministerul Muncii şi Guvernul. Însă îmi ridică mari semne de întrebare ce se va întâmpla ulterior cu acest proiect de lege. Ar însemna teoretic că undeva la începutul lunii decembrie Moş Nicolae să pună în ghetele actualului Parlament al României proiectul de lege.
În condiţiile în care avem alegeri generale în aceeaşi lună decembrie, în condiţiile în care vom avea un interval de timp care va însemna evaluarea, cuantificarea rezultatului alegerilor, depunerea jurământului, constituirea Parlamentului, constituirea comisiilor, sunt timpi pe care trebuie să îi luăm în calcul, la care mai adăugăm faptul că vom avea un nou Guvern, va trebui să discutăm de priorităţile noului Guvern şi prioritatea absolută o va reprezenta Legea bugetului de stat şi cea a asigurărilor sociale, iar pe cale de consecinţă putem să discutăm de dezbaterea proiectului de lege undeva, în cel mai fericit caz, începând cu sfârşitului lunii februarie, începutul lui martie", a spus Dumitru Costin.
De asemenea, liderul BNS a precizat că există posibilitatea ca unele din temele discutate să nu fie pe placul clasei politice din România şi munca de acum să fie "aruncată în derizoriu", iar noul Parlament să vină cu o altă viziune.
La rândul său, preşedintele Confederaţiei Cartel ALFA, Bogdan Hossu, a subliniat că documentul prezentat va fi transmis colegilor din sectorul bugetar, iar observaţiile pe document vor fi trimise ulterior Ministerului Muncii.
"Am luat act de materialul prezentat. Rămâne să îl difuzăm colegilor noştri din sectorul bugetar, să centralizăm observaţiile şi a rămas ca luni să trimitem Ministerului Muncii observaţiile legate de această structură. Evident o parte din observaţii le-am făcut pe loc, pentru că un element important, care rămâne şi care trebuie stabilit este problematica salariului de bază în sectorul bugetar, care trebuie să fie legat foarte ferm de salariul minim garantat în plată şi de evoluţia acestuia, tocmai pentru a nu repeta acelaşi proces pe care l-am avut cu Legea 284 legată de salarizare", a afirmat Bogdan Hossu.
În opinia liderului sindical, problematica raportului minim — maxim în sectorul bugetar este un alt element care a rămas în discuţie, deoarece propunerea este de a scădea la 1 — 15, însă acesta este un raport prea mare şi nu creează "o etică şi o justiţie socială în sistemul de salarizare unitară".
De asemenea, Iacob Baciu, preşedinte al Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România, a declarat că federaţiile din învăţământ şi celelalte federaţii din CSDR sunt hotărâre să iniţieze de luna viitoare acţiuni de protest dacă Legea salarizării unitare nu este promovată.


Articole înrudite