23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
De Crăciun - în România, de Revelion - în destinaţii exotice
De Crăciun - în România, de Revelion - în destinaţii exotice

Majoritatea românilor îşi planifică vacanţa de iarnă cu două, trei luni înainte, unii chiar cu o jumătate de an înainte dacă aceasta implică o deplasare în străinatate pe o durată de cel puţin o săptămână, pentru a profita de preţuri mai mici, a declarat, pentru AGERPRES, Răzvan Pascu, consultant în marketing turistic.
"Românii au învăţat că pot profita cât mai mult de promoţiile şi ofertele de tip early booking şi, implicit, de a obţine cel mai bun preţ pentru sejur. Apreciez că nu vor fi mulţi cei care aşteaptă târgul de turism de la Bucureşti pentru a rezerva vacanţa de iarnă, mai ales că anul acesta târgul se va desfăşura foarte târziu. Probabil că la târgul de turism, românii vor fi interesaţi de agenţiile care vor vinde pachete pentru vara anului 2017", spune Răzvan Pascu.
Acesta apreciază că românii sunt obişnuiţi să petreacă sărbătoarea de Crăciun în familie, acasă sau la o pensiune dintr-o staţiune montană, dintre care preferate sunt cele de pe Valea Prahovei, Bran-Moieciu, Bucovina sau Maramureş.
"Dintre cei care aleg să plece din ţară înainte de Crăciun, majoritatea aleg vacanţe destinate exclusiv târgurilor de iarnă, unde pot să socializeze la un pahar de vin fiert în aer liber, să se bucure de atmosfera festivă şi, eventual, să testeze pârtiile de schi din zonă. Cele mai frecventate târguri de acest gen sunt în Praga, Viena, Budapesta, precum şi în oraşele germane München, Nürnberg şi Rothenburg", spune Răzvan Pascu.
În ceea ce priveşte vacanţele de Revelion, lucrurile se schimbă, destinaţiile europene fiind uneori înlocuite cu cele intercontinentale, cum ar fi Dubai, Thailanda, Mauritius, Maldive, Republica Dominicană sau Bali.
"Este normal să fie aşa pentru că românii nu asociază neapărat Revelionul cu zăpada şi atmosfera de familie, cum se întâmplă cu Crăciunul, ci cu relaxarea şi destinderea, iar destinaţiile exotice sunt foarte potrivite pentru asta şi preţurile au scăzut faţă de anii trecuţi. În plus, apar tot mai multe destinaţii la ofertă", apreciază Răzvan Pascu.
În ceea ce priveşte ofertele agenţiilor de turism, TUI TravelCenter oferă, spre exemplu, sejururi de Revelion în Mauritius începând de la 1.765 euro/persoană la hotel de 5 stele, iar agenţia specializată în destinaţii exotice, în grup sau personalizate, Eturia oferă un circuit în Thailanda cu Răzvan Pascu ca însoţitor de grup, cu Revelionul petrecut în Bangkok, la 2.450 de euro, 11 zile. Aceeaşi agenţie oferă o vacanţă de relaxare la plaje, în Seychelles, la preţul de 1.800 euro, dar şi un sejur la plaja Punta Cana, în Republica Domincană, la 2.390 euro pentru 12 zile. Pentru cei dornici de un city-break în Europa, agenţia online de turism Vola.ro oferă pachete către Sicilia, Budapesta, Spania, Nisa sau Londra începând de la 240 de euro/persoană. Cei care-şi rezervă vacanţele prin Christian Tour până la mijlocul lunii noiembrie au reduceri de până la 40-50% la toate pachetele de Crăciun şi Revelion, iar pachetele pentru Maldive costă de la 1.176 euro/persoană, în timp ce pentru Dubai, de la 736 euro/ persoană/ sejur.
"Când vine vorba de vacanţe exotice, opţiunile turiştilor români diferă în funcţie de vârstă, interese şi venituri. Spre exemplu, din ce în ce mai mulţi români optează pentru vacanţe personalizate pe tematici (sport şi aventură, circuite culturale, parcuri de distracţii, wellness şi SPA), ce le permit să combine activităţi diverse şi le oferă flexibilitate în alegerea hotelului. Totodată, am observat o creştere a cererii pentru vacanţe în destinaţii din Asia şi Oceanul Indian. Am văzut că tot mai mulţi români apreciază circuitele gândite bine, cu posibilităţi bune de cazare şi totul inclus în preţ încă de la început. Circuitele de grup pe care le organizez împreună cu Eturia în Mauritius şi Thailanda anul acesta, sau în Japonia, Vietnam, Cambodgia şi Laos, Peru şi Bolivia sau Iran anul viitor, se bucură de succes în rândul românilor de toate vârstele. În ceea ce priveşte bugetul alocat unei astfel de vacanţe, se observă o disponibilitate crescută de a plăti mai mult în schimbul unor servicii de calitate', spune Răzvan Pascu.
De regulă, cei care îşi petrec sărbătorile de iarnă în ţară îşi planifică singuri vacanţele, bazându-se pe sugestiile prietenilor sau pe propriile experienţe în destinaţii similare din România. Pentru sejururi în străinatate, Răzvan Pascu spune că românii preferă să se documenteze pe internet, să solicite preţuri şi opţiuni de cazare la agenţiile de turism, după care să încheie tranzacţia direct la agenţie. Există însă şi români care îşi rezervă vacanţa de iarnă în România prin agenţii de turism, aşa cum sunt şi români care aleg să facă rezervări pe Booking, Momondo sau Airbnb pentru cazare.


Articole înrudite