25 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
CORONAVIRUS: Avocatul Poporului solicită instituirea stării de urgenţă
CORONAVIRUS: Avocatul Poporului solicită instituirea stării de urgenţă

Avocatul Poporului îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să declare starea de urgenţă, în contextul pandemiei de coronavirus. „Avocatul Poporului, în calitate de garant constituţional al drepturilor şi libertăţilor fundamentale, luând act de măsurile administrative adoptate în ultimele zile în acţiunea de combatere a răspândirii virusului Covid-19 solicită Preşedintelui României să declare starea de urgenţă, iar Parlamentului României să o încuviinţeze, în conformitate cu art. 93 alin. (1) şi (2) din Constituţia României. Nu punem în discuţie oportunitatea măsurilor luate până acum, necesitatea restrângerii unor drepturi, dar acest lucru este obligatoriu să se întâmple aşa cum prevede legea fundamentală în cazul situaţiilor excepţionale. Acestea sunt exigenţele statului de drept, în care restrângerea unor drepturi şi libertăţi nu poate fi făcută decât în condiţiile art. 53 din Constituţia României. România are legislaţie în materie, respectiv O.U.G. nr. 1/1999, iar prevederile acestui act normativ trebuie respectate întocmai“, se arată într-un comunicat al Avocatului Poporului remis presei astăzi, joi, 12 martie 2020.

În România, starea de urgenţă reprezintă ansamblul de măsuri excepţionale de natură politică, economică şi de ordine publică, aplicabile pe întreg teritoriul ţării sau în unele unităţi administrativ-teritoriale, care se instituie în următoarele situaţii:
a) existenţa unor pericole grave actuale sau iminente privind securitatea naţională ori funcţionarea democraţiei constituţionale;
b) iminenţa producerii ori producerea unor calamităţi care fac necesară prevenirea, limitarea sau înlăturarea, după caz, a urmărilor unor dezastre.

În conformitate cu art. 93 (1) din Constituţia României, preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă, în întreaga ţară ori în unele localităţi, şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.

Pe durata stării de urgenţă sunt interzise:
a) limitarea dreptului la viaţă, cu excepţia cazurilor când decesul este rezultatul unor acte licite de război;
b) tortura şi pedepsele ori tratamentele inumane sau degradante;
c) condamnarea pentru infracţiuni neprevăzute ca atare, potrivit dreptului naţional sau internaţional;
d) restrângerea accesului liber la justiţie.


Articole înrudite