25 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
CNAIR anunţă reducerea numărului de directori de la 28 la 12 şi economii de peste 10 milioane de lei
CNAIR anunţă reducerea numărului de directori de la 28 la 12 şi economii de peste 10 milioane de lei

Numărul posturilor de director din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va scădea de la 28, în prezent, la 12, în urma reorganizării, ceea ce va presupune o economie de peste 10 milioane de lei la bugetul instituţiei, se arată într-un comunicat de presă al companiei, transmis Agerpres.
"În data de 08.10.2019 a fost adoptată organigrama CNAIR SA - Central. Această organigramă a fost stabilită în funcţie de cerinţele şi principiile necesare eficientizării activităţii companiei. De asemenea, s-a luat în calcul şi optimizarea circuitului documentelor, în perspective responsabilizării deciziilor. Astfel, din vechea structură care însuma un număr de 28 de posturi de directori, în urma reorganizării, vor fi doar 12 posturi, ceea ce presupune şi o economie la bugetul companiei de peste 10 milioane lei/an", se precizează în comunicatul CNAIR.
Conform directorului instituţiei, Sorin Scarlat, schimbarea de organigramă este susţinută de necesitatea performanţei tehnico-economice şi financiare a companiei.
"Această schimbare este o una majoră, atât a structurii organizatorice, cât şi din perspectiva funcţionalităţii decizionale. A fost un moment aşteptat şi care va determina noi aşteptări. Consider că această schimbare este susţinută de necesitatea performanţei tehnico-economice şi financiare a companiei, care să se concretizeze prin rezultate certe şi proiecte finalizate. Consider că deciziile luate acum sunt constructive şi, subliniez, că ele nu înseamnă neapărat un reproş, ci sunt elemente concrete ale unei noi viziuni de funcţionare şi dezvoltare a companiei. Acest lucru înseamnă să trecem de la o structură stufoasă si rigidă, care intrase într-o rutină decizională, la o structură suplă şi eficientă (...)", afirmă Scarlat.
Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, demis în urma moţiunii de cenzură adoptată, pe data de 10 octombrie, de către Parlament, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că, în fiecare an, CNAIR va economisi la fondul de salarii între 2,5 şi 3 milioane de euro în urma restructurării şi a reducerii numărului de posturi de conducere, bani pe care îi va putea folosi la întreţinerea drumurilor sau pentru diverse proiecte.
"Vineri a avut loc Consiliul de Administraţie la CNAIR şi v-am promis că vor urma nişte restructurări masive. Acest lucru s-a întâmplat. Monştrii sacri din infrastructură, acei oameni care erau de-o viaţă pe funcţii de directori, directori generali adjuncţi, şefi de servicii şi aşa mai departe, parte din ei şi-au pierdut posturile pentru că s-a făcut o restructurare. 35 de posturi de directori au fost şterse din organigrama companiei de autostrăzi. Este o măsură curajoasă pe care a luat-o directorul general de la CNAIR, dar o măsură care se impunea, pentru că de multe ori am văzut că erau nenumărate semnături pe o hârtie care trebuia în general să parcurgă un circuit foarte simplu pentru implementarea proiectelor. Să fie foarte clar! Aici nu vorbim despre funcţionari publici din cadrul ministerului, vorbim de companii, deci este o altă categorie care, din punctul meu de vedere, aşa cum am spus-o, şi la TAROM şi în cazul altor companii trebuie să identificăm acei oameni care într-adevăr îşi fac treaba", a spus ministrul.
Potrivit acestuia, lucrul cel mai important este că, în urma acestor restructurări şi reduceri de posturi de conducere, CNAIR va economisi anual la fondul de salarii trei milioane de euro.


Articole înrudite