24 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
APCE a adoptat, zilele trecute, o rezoluţie privind îndeplinirea de către Rusia a obligaţiilor şi angajamentelor faţă de Consiliul Europei, în textul acesteia făcându-se apel la Moscova să continue negocierile bilaterale pentru returnarea bunurilor culturale confiscate de la ţări europene, inclusiv România. Plenul Adunării a adoptat două dintre amendamentele propuse de către senatorul Viorel Badea la proiectul de rezoluţie al raportului.
Potrivit propunerilor înaintate de senatorul român, rezoluţia însuşită de membrii Adunării face apel la continuarea negocierilor bilaterale, în vederea identificării unei soluţii viabile menite să ducă la returnarea, prin negociere directă, a bunurilor culturale şi a altor proprietăţi către ţările vizate, inclusiv a Tezaurului României, temporar transferat la Moscova, în timpul Primului Război Mondial, potrivit unui comunicat transmis MEDIAFAX de senatorul Badea, membru al delegaţiei României la APCE.
"Rezultatul votului este o victorie pentru delegaţia României, în condiţiile în care plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a evidenţiat, pentru prima oară, în mod explicit, necesitatea ca Federaţia Rusă să soluţioneze cu celeritate toate aspectele referitoare la returnarea bunurilor, proprietăţilor şi valorilor culturale confiscate în mod abuziv de la statele membre, urmând ca, în conformitate cu cel de-al doilea amendament depus, în cazul în care nu îşi îndeplineşte pe deplin aceste obligaţii, Federaţia Rusă să rămână în continuare sub monitorizarea Consiliului Europei", a argumentat Badea.
Parlamentarul român propusese, împreună cu alţi doi delegaţi ai României la APCE - Cezar Preda şi Tudor Panţîru - şi un amendament care făcea referire explicită că "restituirea ar trebui să înceapă cu cantitatea de aur a BNR care consistă în 93,4 tone în monede şi lingouri pentru care România a transmis şi în 2004 către Federaţia Rusă, pentru documentare, inventarii şi documente în acest sens".
Acest amendament nu a fost însă adoptat, "deoarece avea un grad ridicat de individualitate", după cum a explicat Badea.
Pe de altă parte, în textul Raportului privind îndeplinirea obligaţiilor şi angajamentelor Federaţiei Ruse faţă de Consiliul Europei, elaborat de raportorii Gyorgy Frunda şi Andreas Gross şi care stă la baza rezoluţiei APCE, se menţionează că "Tezaurul românesc, colecţie de obiecte valoroase, transferate de Guvernul român în Rusia pentru a fi păstrate pe durata primului război mondial, nu au fost returnate, iar autorităţile ruse au refuzat să discute acest subiect".
Rezoluţia APCE este în concordanţă cu angajamentele asumate de Federaţia Rusă prin Opinia nr. 193/1996 privind cererea Rusiei de aderare la Consiliului Europei, precum şi prin rezoluţiile, recomandările şi rapoartele relevante adoptate de-a lungul timpului pe acest subiect.
Badea a mai spus că efectele concrete ale acestei rezoluţii constau în "ţinerea subiectului returnării Tezaurului pe agenda politică bilaterală şi pe agenda politică a Consiliului Europei".
Senatorul PDL declarase marţi agenţiei MEDIAFAX că depunerea de către delegaţii români la APCE a amendamentului referitor la Tezaur a fost "coordonată cu MAE român" şi este exclus să afecteze relaţia bilaterală.
"Avem pe agenda bilaterală cu Rusia acest subiect de foarte multă vreme, nu îi punem în faţa faptului împlinit, nu venim cu o chestiune care să arunce în aer relaţia bilaterală", a subliniat Badea.
"Rezolvarea într-un interval de timp rezonabil a returnării acestor bunuri constituie şi o datorie morală a Rusiei asumată la momentul aderării la APCE", a argumentat Badea.
Potrivit acestuia, problema tezaurului nu mai poate fi blocată de autorităţile Rusiei. "Rusia democrată de astăzi nu ar trebui să funcţioneze pe baza moştenirii ţariste şi bolşevice şi greşelilor care s-au făcut atunci. Nu trebuie să uităm şi opinia unora dintre politicienii progresişti din Rusia care îşi doresc să reglementeze în mod corect problema returnării bunurilor culturale pentru a elimina suspiciunile la nivelul relaţiilor bilaterale şi a contribui la un climat de cooperare între ţările noastre", a mai spus Viorel Badea.

Articole înrudite