Alocaţiile de stat pentru copii plătite în martie 2017 au totalizat 357,13 milioane lei, suma medie plătită fiind de 96,59 lei de beneficiar, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).
În martie, au beneficiat de acest ajutor social 3.697.516 copii. Cei mai mulţi beneficiari erau înregistraţi în Bucureşti—316.342 şi în judeţele Iaşi — 178.756, Suceava — 142.489, Bacău — 134.019 şi Constanţa — 130.987.
La finele lunii martie erau suspendaţi de la plată 134.836 beneficiari, cei mai mulţi din Bucureşti — 9.460, Iaşi — 7.034, Suceava — 6.643, Timiş—5.620, şi Dolj — 5.459.
De asemenea, în a treia lună a anului au fost efectuate alte plăţi (restanţe, reluări în plată, plăţi neachitate, corecţii etc) în contul acestui beneficiu în sumă de 15,109 milioane lei.
Alocaţia are caracter universal şi este acordată copiilor în vârstă de până la 18 ani, precum şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora.
Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, cu modificările şi completările realizate anterior lunii iunie 2015, a prevăzut că, pentru copiii în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului care este încadrat într-un grad de handicap, alocaţia de stat se acordă în cuantum de 200 lei/lună/copil. Începând din iunie 2015, conform Legii nr.125/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 65/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cuantumul alocaţiei pentru copiii care nu au un handicap şi au vârsta mai mare de 2 ani a devenit 84 lei, iar cuantumul alocaţiei de stat pentru copilul încadrat într-un grad de handicap a devenit 200 lei.