Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) va suplimenta fondurile destinate angajării șomerilor în vârsta de peste 45 ani, a ucenicilor, a șomerilor unici susținători ai familiilor monoparentale sau șomeri de lungă durată, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, ministrul Marius Budăi.
Potrivit acestuia, bugetul MMPS, la capitolul "Asistență socială", a fost majorat, în urma rectificării bugetare, cu 400 de milioane de lei, astfel încât angajatorii vor putea încheia noi convenții pentru angajarea categoriilor sociale vulnerabile.
"Fondurile erau suficiente până la sfârșitul anului, dar prin această rectificare bugetară sunt și bani suplimentari pentru a încheia noi convenții. PSD își dorește să sprijine mediul de afaceri, să păstreze locurile de muncă din sistem, dar și să creeze alte locuri de muncă. Sprijinim mediul de afaceri, astfel încât să își califice oamenii la locul de muncă prin măsura uceniciei", a afirmat Budăi.
Angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, șomeri în vârstă de peste 45 ani, șomeri care sunt părinți unici susținători ai familiilor monoparentale sau șomeri de lungă durată primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată, o sumă în cuantum de 2.250 lei, cu obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puțin 18 luni, în condițiile prevăzute de art.85 din Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, statul subvenționează cheltuielile cu forța de muncă pentru încadrarea de persoane cu handicap, pentru angajarea șomerilor care în termen de cinci ani de la angajare îndeplinesc condițiile pentru a solicita pensie anticipată parțială sau limită de vârsta, dacă nu îndeplinesc condițiile de a solicita pensie anticipată.
În același timp, din bugetul MMPS se subvenționează angajatorul care încheie un contract de ucenicie la locul de muncă, acordând o sumă egală cu 60% din valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă în vigoare pentru fiecare ucenic angajat in baza contractului de ucenicie. (sursa Agerpres)