Numărul cetăţenilor români din afara graniţelor supuşi unor măsuri privative de libertate, arestaţi preventiv sau aflaţi în executarea unor pedepse cu închisoare la care au fost condamnaţi prin sentinţe definitive, este estimat, în anul 2014, la 13.000, potrivit unei statistici realizate de către Departamentul Consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe (MAE).
Sursa citată precizează că din cei 13.000, 10.220 se află în această situaţie în Uniunea Europeană.
\"Principalele delicte pentru care au fost reţinuţi/arestaţi cetăţenii români, pe parcursul anului 2014, sunt furt, trafic de droguri, prostituţie, fraude bancare şi violenţă domestică\", arată sursa menţionată.
Cele mai multe cazuri de arestări cu cetăţeni români implicaţi s-au înregistrat în Italia, apoi Germania, Spania, Austria şi Marea Britanie.
O altă statistică vizează numărul minorilor de cetăţenie română repatriaţi în 2014. Conform datelor de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, pe parcursul anului 2014 au fost repatriaţi 103 minori, cei mai mulţi din Spania (25 de persoane), apoi din Italia (15), Ungaria (10), Marea Britanie (9) şi Franţa (8).
În ceea ce priveşte numărul deceselor de cetăţeni români aflaţi în afara graniţelor ţării, acesta se ridică la 1.339, din care 40% au fost repatriaţi.
\"Această cifră nu reflectă, însă, totalul deceselor cetăţenilor români survenite în străinătate, întrucât în numeroase cazuri defuncţii sunt înhumaţi sau incineraţi în străinătate, iar familiile acestora nu solicită înscrierea certificatelor de deces străine în registrele de stare civilă române la misiunea diplomatică sau oficiul consular. Conform statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, media anuală a deceselor cetăţenilor români, survenite în străinatate este de fapt de 2000-2500\", punctează MAE.
În 2014, cele mai multe decese ale cetăţenilor români s-au înregistrat în Italia (442), Germania (295), Spania (155), Franţa (128).
Pe de altă parte, precizează MAE, pe parcursul anului 2014 misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinatate s-au autosesizat sau au fost sesizate fie de cetăţenii români direct implicaţi, fie de către autorităţile locale, asupra existenţei unui număr de aproximativ 400 de persoane de cetăţenie română, implicate în diverse conflicte de muncă sau victime ale unor reţele de trafic de persoane.
\"În toate cazurile semnalate, reprezentanţele diplomatice au întreprins, în regim de urgenţă, toate demersurile legale pe lângă autorităţile competente şi cu sprijinul ataşaţilor de interne din cadrul ambasadelor, au acordat în cel mai scurt timp asistenţă şi protecţie consulară cetăţenilor români şi demarat procedurile de repatriere a acestora în România, acolo unde situaţia a impus-o.
Totodată, Departamentul Consular menţionează că în 2014 s-a confruntat cu o creştere \"fără precedent\" a crizelor consulare în care au fost implicaţi cetăţeni români aflaţi în afara graniţelor ţării, \"ceea ce a determinat o amplificare a eforturilor Ministerului Afacerilor Externe, prin Celula de Criză, în vederea gestionării şi soluţionării cazurilor consulare deosebite\". Cazurile cu care s-a confruntat instituţia s-au referit la evacuarea şi repatrierea cetăţenilor români în situaţii de accidente rutiere, conflicte armate, dezastre naturale, dar au fost gestionate şi situaţii apărute în caz de catastrofelor aviatice sau de nave maritime aflate în situaţii deosebite şi la bordul cărora se aflau cetăţeni români.
\"Din numărul total de situaţii gestionate de către Departamentul Consular (...) în 2014, au existat 15 cazuri pentru care a fost necesară iniţierea procedurilor specifice în situaţii de urgenţă sau activarea Celulei de Criză\", adaugă sursa citată.