România a înregistrat, anul trecut, un excedent de 514,3 milioane de euro în comerţul cu produse agroalimentare, în creştere cu aproape cu 60% faţă de soldul pozitiv de 324,9 milioane de euro obţinut la finele lui 2013. Astfel, 2014 este cel de-al doilea an cu balanţă pozitivă în comerţul cu produse agroalimentare.
\"Mă bucur că avem al doilea an cu balanţă comercială pozitivă. Este un lucru remarcat şi de comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Phil Hogan, cu ocazia vizitei la Bucureşti, că România devine un jucător din ce în ce mai important pe piaţa europeană, în special în sectorul cerealelor. Urmează să facem pasul următor să integrăm toată această producţie şi să exportăm în viitor mai multe produse procesate, iar fondurile europene din viitorul PNDR 2014-2020 vor merge cu prioritate în această direcţie\", a declarat duminică, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.
România a exportat în 2014 produse agroalimentare în valoare totală de 5,409 miliarde de euro, cu 311,5 milioane de euro mai mult faţă de anul precedent (+6,1%), în timp ce importurile, în sumă de 4,895 miliarde euro, au crescut în ritm mai lent, depăşind cu 2,6% valoarea din anul 2013.
\"Dacă 2013 a fost primul din ultimii 20 de ani cu balanţă comercială pozitivă pentru schimburile de produse agroalimentare, iată că anul 2014 ne aduce cel mai bun rezultat din punct de vedere al excedentului comercial pentru această perioadă, respectiv de 514,3 milioane euro\', a precizat Daniel Constantin.
Raportat la anul precedent, valoarea livrărilor intracomunitare de produse agroalimentare din 2014 s-a majorat cu 10,7%, în timp ce exporturile către ţările terţe au scăzut cu 0,3%. Achiziţiile din statele membre UE au crescut cu 3,2% iar cele din ţări terţe s-au menţinut la acelaşi nivel ca în 2013.
Potrivit datelor MADR, principalele produse agroalimentare exportate în 2014 au fost grâu (aproape 5 milioane tone pentru 959,4 milioane euro), porumb (3,7 milioane tone /755,1 milioane euro), dar şi ţigarete, seminţe şi ulei de floarea-soarelui, seminţe de rapiţă, orz, animale vii din specia ovine sau caprine, carne de pasăre precum şi animale vii din specia bovine.
Comparativ cu încasările obţinute în 2013, volumele majorate exportate de ţigarete şi seminţe de rapiţă au adus un plus de 193,1 milioane euro (total 699,1 milioane euro) şi, respectiv, 145,7 milioane euro (total 338,3 milioane euro). Exportul de nuci a performat şi în 2014: în condiţiile creşterii cu 22,8% a cantităţii livrate precum şi a preţului unitar, încasările au crescut cu 55,6% faţă de anul 2013, la 60,4 milioane euro.
Carnea de porc, şroturile de soia, produsele de brutărie-patiserie, diferitele preparate alimentare şi ciocolata s-au situat pe primele locuri în structura importurilor agroalimentare din 2014, după ponderea valorică în total import. Faţă de anul 2013, facturile au fost mai mari în principal la tutun brut (total 162,4 milioane euro, reprezentând o creştere cu 27,9%), carne de pasăre (146,1 milioane euro, +19,2%), ciocolată (163,6 milioane euro, +16,3%) şi carne de porc (286,1 milioane euro, +6,5%).
Zahărul, produs care se situa în mod tradiţional pe primul sau al doilea loc în topul importurilor alături de carnea de porc, a marcat o scădere semnificativă a importurilor (mai puţin cu 47.900 tone, respectiv 60,8 milioane euro), sub presiunea cantităţilor de zahăr din sfeclă produse suplimentar în 2014, acesta clasându-se pe locul 10 în top importuri, după cafea. Valori în scădere ale importurilor s-au mai înregistrat la grâu (-6,8 milioane euro), ţigarete (-29,8 milioane euro), lapte şi smântână (-8,3 milioane euro), ape minerale care conţin zahăr şi seminţe de floarea-soarelui.
Uniunea Europeană a fost principalul partener în comerţul agricol al României în anul 2014, livrările de produse agroalimentare către această destinaţie având o pondere valorică de 61% (58,4% în 2013), iar achiziţiile din statele membre UE au deţinut o pondere de 81,4% (80,9% în 2013).