Deputatul Nicolae Păun, preşedintele Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, a susţinut că problema romilor este una de voinţă politică, adăugând c ...
Doar jumătate dintre români declară că se preocupă de colectarea selectivă de hârtie, carton sau cutii de băuturi, în comparaţie cu 90% dintre ceilalţi europeni, conform celui mai recent eu ...
Master Planul General de Transport va fi aprobat săptămâna viitoare în Guvern, iar până la 15 martie îl vom prezenta în faţa Comisiei Europene, după care va fi implementat, a declarat minist ...
Economia românească a corectat în mare parte dezechilibrele interne şi externe prin intermediul unui mix de politici macroeconomice solide însă România se menţine vulnerabilă la şocuri exter ...
Plafonul garanţiilor destinate Programului „Prima maşină” va fi în 2015 de 350 milioane lei, iar înscrierile şi altor finanţatori (bănci şi instituţii financiare nebancare - IFN) se pot ...
Operatorul poştal belgian bpost ar putea avansa o ofertă angajantă pentru achiziţionarea Poştei Române până la finele trimestrului al doilea din acest an, respectiv sfârşitul lunii iunie, da ...
Banca Naţională a României nu este abilitată prin lege să intervină în relaţiile contractuale dintre clienţi şi instituţiile de credit şi nici să supravegheze fiecare credit în parte, ma ...
Exporturile României au atins nivelul de 52,5 miliarde euro, în 2014, în creştere cu 5,8%, iar importurile au înregistrat 58,5 miliarde de euro, cu 5,9% mai mari comparativ cu 2013, potrivit date ...
Prima extragere a Loteriei bonurilor fiscale, programată pentru 13 aprilie, va lua în calcul bonuri emise în perioada 2 februarie-28 martie 2015, dar tichetele trebuie păstrate în continuare, deo ...
Scandalul legat de anchetarea judecătorului Toni Greblă de la Curtea Constituţională ar fi o bună ocazie pentru ca întregul mecanism de numire a judecătorilor să fie schimbat.Procurorii DNA au ...
Şefa reprezentanţei CE în România, Angela Filote, spune că susţine adoptarea unei legi a falimentului personal, dar că doreşte ca aceasta să fie \"foarte bună”, în contextul în care în ...
Asociaţia Naţională a Comercianţilor Mici şi Mijlocii din România (ANCMMR) a solicitat Avocatul Poporului să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea prevederilor ...
Circa 93% dintre români sunt asiguraţi doar în sistemul public de sănătate, 2% au abonament la o clinică privată plătit integral sau parţial de angajator şi tot 2% deţin o asigurare privat ...
Copiii vor putea desfăşura activităţi lucrative remunerate în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar şi modeling, în baza unor convenţii între organizator şi părinţi/reprezentan ...
La prima extragere ocazională a loteriei bonurilor fiscale, care va fi organizată a doua zi de Paşte, pe 13 aprilie, vor participa bonurile fiscale emise între 2 februarie şi 28 martie, fondul de ...
Preţurile producţiei industriale au scăzut cu 1,5% atât în zona euro cât şi în Uniunea Europeană, în luna decembrie 2014 comparativ cu luna decembrie 2013, însă România a avut cea mai mic ...
Reality show-ul ”Insula Iubirii” este definit ca cel mai dur test de fidelitate care scoate la iveală caractere ale concurenţilor, despre care nici măcar partenerii lor nu ştiau. Numai că la PNL Galaţi, transpunerea acestei emisiuni s-a transformat în serialul de comedie ”Trăsniţii”.În ultimii 4 ani, PNL Galaţi şi-a desfăşurat activitatea pe ”Insula Iubirii” cu prietenii controversate, cu trădări şi intrigi interne. Lipsa de deschidere, dezinteresul faţa de ceea ce era în afara ”insulei” au dus la rezultatele dezastruoase obţinute de PNL Galaţi la alegerile locale. Mulţi se aşteptau - aşa cum de altfel se anunţase - ca generalul Ciucă să arunce cu buzduganul şi să reformeze din temelii organizaţiile care s-au situat pe ultimele poziţii în ierarhia ...