Twitter va testa noi mijloace pentru a limita hărţuirea online, oferind utilizatorilor reţelei sociale posibilitatea de a controla cine poate răspunde la un anumit tweet, relatează AFP, citat de Agerpres.
"Vrem să ajutăm oamenii să se simtă mai în siguranţă când participă la discuţii pe Twitter, oferindu-le un control mai mare asupra conversaţiilor pe care le încep", a explicat reţeaua de socializare pe contul său de comunicaţii.
"Vom testa diverse opţiuni cu privire la cine poate răspunde la tweet-uri, la începutul anului 2020", a adăugat ea.
În cadrul unei prezentări la Salonul de electronică destinat marelui public din Las Vegas, potrivit site-ului specializat TechCrunch, mai mulţi oficiali ai companiei au oferit precizări.
Începând cu primul trimestrul, reţeaua socială va testa patru opţiuni care vor permite alegerea celor care pot răspunde la un tweet: cea mai radicală opţiune va împiedica pe toată lumea să răspundă, cu excepţia persoanelor menţionate mesaj. Utilizatorul poate alege, de asemenea, să lase să răspundă numai conturile la care este abonat sau, opţiunea cea mai deschisă - toţi utilizatorii Twitter să poată să răspundă.
Deocamdată, utilizatorii au puţine opţiuni pentru a limita răspunsurile la un tweet: trecerea contului său în "privat" folosind micul simbol sub formă de lacăt, sau blocarea directă a persoanelor.
Mulţi utilizatori de Twitter s-au plâns de faptul că au fost hărţuiţi pe această reţea de socializare.