27 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Steve Martin va fi recompensat cu premiul Institutului American de Film pentru întreaga sa carieră
Steve Martin va fi recompensat cu premiul Institutului American de Film pentru întreaga sa carieră

Actorul, scriitorul, regizorul şi cântăreţul Steve Martin va fi recompensat, în iunie anul viitor, cu premiul Institutului American de Film (AFI) pentru întreaga carieră, scrie BBC News în ediţia electronică.
Steve Martin „este o forţă creativă multi-stratificată care nu este limitată nici de convenţii, nici de precauţii”, a declarat Sir Howard Stringer, preşedintele consiliului de administraţie al AFI.
A început ca un actor de „stand-up comedy” după care s-a alăturat industriei de film. „The Man with Two Brains” (1983), „Little Shop of Horrors” (1986), „Dirty Rotten Scoundrels” (1988) sau „Planes, Trains and Automobiles” (1987) sunt câteva dintre filmele care l-au făcut cunoscut. „Shopgirl” (2005), în care a jucat alături de actorii Claire Danes şi Jason Schwartzman, a fost realizat după o nuvelă scrisă de Steve Martin.
„Steve Martin este un american original. Munca sa este definită numai de el, pentru că el este autorul. Institutul American de Film este mândru să-i acorde cel de-a 43-lea Premiu pentru întreaga carieră”, a adăugat Sir Howard Stringer, potrivit BBC News.
S-a afirmat deopotrivă în cariera muzicală, în 2009 a apărut pe piaţă albumul său „The Crow”, alături de artişti ai genului country precum Dolly Parton. Musicalul „Bright Star”, pe care l-a scris împreună cu cântăreţul şi compozitorul Eddie Brickell, a avut, luna trecută, premiera la New York.


Articole înrudite

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi organizează Festivalul Naţional de Comedie – Ediţia ...

Premii pentru elevii de 10 ai Galaţiului

Tarifele poliţelor RCA rămân plafonate

Noi sensuri unice în Galaţi