În best-seller-ul The Grand Design, profesorul Stephen Hawking ajunge la concluzia că datorită existenţei unei legi precum este cea a gravitaţiei, Universul poate şi se va crea întotdeauna din nimic, informează site-ul www.dailymail.co.uk. "Creaţia spontană este motivul pentru care există ceva mai degrabă decât nimic, motivul pentru care Universul există, motivul pentru care noi existăm", spune atrofizicianul în cartea sa. Cartea, scrisă împreună cu fizicianul Leonard Mlodinow, contestă credinţa lui Sir Isaac Newton că Universul trebuie să fi fost creat de Dumnezeu pentru că altfel nu s-ar fi putut naşte din haos. Profesorul Stephen Hawking argumentează în cartea sa prin faptul că existenţa atâtor sisteme planetare, similare cu al nostru, nu ar putea fi în concordanţă cu ideea că sistemul Solar (cu un singur astru, cu distanţa ideală dintre Pământ şi Soare etc.) a fost creat special pentru a susţine existenţa fiinţelor umane.
Într-o serie de documentare ştiinţifice din luna aprilie, Stephen Hawking susţine că este raţional să se creadă în existenţa vieţii inteligente în altă parte a Universului.
Într-o emisiune la Discovery Channel, astrofizicianul avertiza că civilizaţiile extraterestre există aproape cu certitudine, însă omenirea ar trebui să evite orice contact cu acestea, din cauza consecinţelor care ar putea fi devastatoare pentru specia umană. "Dacă extratereştrii ne-ar vizita, rezultatul ar fi mai grav decât atunci când Cristofor Columb a debarcat în America, cu rezultate nu prea bune pentru amerindieni", declara atunci Stephen Hawking.
De asemenea, într-un interviu din luna august acordat site-ului Big think, Stephen Hawking susţinea că rasa umană trebuie să colonizeze spaţiul în următorii 200 de ani dacă vrea să nu dispară. "Cred că viitorul pe termen lung al rasei umane se află în spaţiu. Va fi şi aşa destul de dificil să evităm producerea unei catastrofe pe Terra în următorii 100 de ani, fără a mai vorbi despre următorul mileniu sau milion de ani", declara Stephen Hawking în interviu.
Stephen Hawking, în vârstă de 68 de ani, renumit pe plan mondial pentru lucrările sale despre Univers şi gravitaţie, este autorul volumului "Scurtă istorie a timpului" (publicat şi de Humanitas, în 2004), una dintre cele mai de succes cărţi din literatura ştiinţifică, şi al volumului "George şi cheia secretă a universului" (apărut şi la Humanitas, în 2009). Atins de scleroză laterală amiotrofică, o maladie paralizantă cu care a fost diagnosticat pe când avea 22 de ani, profesorul se deplasează într-un scaun cu rotile şi comunică prin intermediul unui computer şi al unui sintetizator vocal. Stephen Hawking a început să predea la Universitatea Cambridge în 1962. El a primit titlul de Comandor al Imperiului Britanic în 1982 şi este membru al Academiei de ştiinţe americane.