Ansamblul urban din districtul sistematizat pe canale din Amsterdam este rezultatul un proiect pentru ''un nou oraş - port'', construit la sfârşitul secolului al XVI-lea, începutul secolul al XVII-lea. Sistemul cuprinde reţeaua de canale de la vest şi sud de oraşul istoric şi portul medieval.
Acest proiect de amploare a realizat extinderea oraşului prin drenarea terenului mlăştinos cu ajutorul sistemului de canale în arce concentrice. Spaţiile create între canale au favorizat dezvoltarea urbană omogenă, cu clădiri înguste. Extinderea urbană înfăptuită în capitala Regatului Ţărilor de Jos a reprezentat cel mai dezvoltat şi omogen proiect de acest fel, din acea perioadă. A constituit un etalon de planificare urbană, inginerie hidraulică şi arhitectură burgheză pentru întreaga lume, până în secolul al XIX-lea.
Locuinţele cu frontoane, caracteristice clasei de mijloc din acea perioadă, poartă mărturii atât pentru nivelul de trai al oraşului, datorat comerţului maritim, cât şi pentru dezvoltarea unei culturi umaniste şi tolerante, legate de Reforma Calvinistă, evidenţiază fişa de prezentare UNESCO. În secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, Amsterdam a fost privit ca întruchiparea oraşului ideal şi a reprezentat un model urban de referinţă pentru numeroase proiecte de oraşe din jurul lumii. Includerea în patrimoniul mondial UNESCO este motivată şi de schimbul de influenţe realizat în aproape două secole, evidenţiat de acest proiect urban în domeniile tehnic, maritim şi cultural.
În secolul al XIII-lea, Amsterdam era un mic sat de pescari pe malul râului Amstel. Numele aşezării indică prezenţa unui baraj (''dam'') pe râul Amstel. Declarat oraş în 1306, Amsterdam a devenit până la finalul Epocii Medievale un important centru maritim în nordul Olandei, odată cu dezvoltarea portului, la gura de vărsare în Marea Nordului. Protejat în spatele barajului, oraşul s-a extins în jurul portului, solul mlăştinos a fost drenat şi casele au fost ridicate pe piloni. La sfârşitul secolului al XV-lea, au fost construite fortificaţii de-a lungul canalului iniţial semicircular Singel, proiectat iniţial atât pentru drenaj, cât şi pentru apărare militară.
Ajuns sub stăpânirea spaniolă, în 1515, teritoriul Olandei va intra într-o perioadă cu revolte pentru apărarea libertăţii publice şi a toleranţei religioase, iar în 1581, cele şapte provincii din nordul Olandei formează o entitate independentă — Provinciile Unite. Amsterdam a devenit ''un tărâm de refugiu şi al libertăţii de gândire'', notează specialiştii UNESCO. Au fost înfiinţate Compania Olandeză a Indiilor de Est (VOC, 1602) şi Compania Olandeză a Indiilor de Vest (WIC, 1621) pentru comerţul în Oceanul Indian şi în America. În secolul al XVII-lea, Amsterdam devenise un centru vital pe harta comerţului internaţional, ''capitala economiei mondiale a vremii'', dar în acelaşi timp juca un rol esenţial şi în schimburile culturale, în formarea şi diseminarea gândirii umaniste. Suveranitatea Provinciilor Unite este recunoscută prin Tratatul de la Westphalia (1648).
Potrivit statisticilor înscrise în documentele istorice, în 1685, venitul mediu pe cap de locuitor, în Amsterdam, era de patru ori mai mare decât cel înregistrat în Paris. Dezvoltarea generală a oraşului şi a populaţiei oraşului a făcut posibilă îndeplinirea extinderii urbane şi maritime, conform proiectului elaborat, care prevedea şi repoziţionarea terenului din interiorul limitelor fortificate — Singelgracht. Oraşul a continuat să se dezvolte, să accepte imigranţi, între care s-au aflat francezi hughenoţi şi un număr considerabil de liber-cugetători europeni.
Modelul acestui oraş, cu sistemul de canale, docuri şi ecluze, care nu a fost inundat niciodată în istorie, a atras interesul constructorilor europeni din acea perioadă, influenţând ingineria civilă şi planificarea urbană din Anglia, Suedia şi Rusia, unde Petru cel Mare a adus meşteşugari şi specialişti pentru a construi oraşul Sankt Petersburg, pe un sol umed, pe malurile unui estuar.
Districtul de canale din Amsterdam, cu terasamente şi aliniamente stradale vechi, a supravieţuit în totalitate peste vreme. Majoritatea clădirilor construite în secolele XVII-XVIII sunt în bună stare de conservare, situaţia generală fiind evaluată de experţii UNESCO ca fiind, ''în mod fundamental, viabilă, pentru un ansamblu urban încă viu şi activ''. Sistemul de canale din secolul al XVII-lea, în interiorul Singelgracht (198 ha) a fost inclus în lista Patrimoniului Mondial cultural UNESCO în 2010.
