Cu ajutorul unor tehnologii pe de-a-ntregul moderne, implicând calculatoare performante şi software inovator, informaţia ascunsă în cărţi este cercetată dintr-o altă perspectivă, abordată dintr-un unghi nou şi dă la iveală informaţii surprinzătoare despre marile tendinţe şi curente în cultura lumii. Un grup de cercetători de la Universitatea Harvard, Google, Encyclopaedia Britannica şi American Heritage Dictionary "a luat" vreo 5 milioane de cărţi - digitizate - le-a analizat cu ajutorul unor programe de computer speciale şi a scos, din analiza acestui uriaş volum de date, o seamă de informaţii noi, ce reflectă aspecte importante din istoria culturală a omenirii.
Atât de incitantă şi promiţătoare pare această metodă de investigare, încât inventatorii ei au propus chiar să edifice, pe aceste temeliii, o nouă ştiinţă, un nou domeniu de studiu. «Culturomics» au numit-o în engleză, ceea ce, dacă ţinem seama de corespondenţa economics=economie, ar merge tradus la noi prin «culturomie». Sună puţin ciudat, ca orice cuvânt nou, dar s-ar putea să ne obişnuim să-l auzim: dacă analiza computerizată a cărţilor digitizate se va dovedi cu adevărat comoara de informaţii pe care speră să o fi descoperit echipa de la Harvard, culturomia ar putea intra, ca vocabulă, în dicţionare, iar ca metodă de studiu şi izvor de cunoaştere, în viaţa noastră de zi cu zi. Culturomia identifică tendinţe; tendinţe în istorie, limbaj, gândire; arată direcţiile în care se mişcă un anumit aspect al vieţii culturale, viteza schimbărilor, marile momente ale acestui parcurs.
Digitizarea cărţilor - scanarea lor, pagină cu pagină, şi stocarea în format electronic - prin proiectul Google Books - a dat naştere unor dezbateri aprinse privind drepturile de editare şi perspectivele vânzărilor de carte. Însă, pentru cercetători precum lingviştii sau specialiştii în istoria culturii, a fost o mană cerească: dintr-o dată, un nou şi ameţitor de vast câmp de cercetare s-a deschis entuziasmului acestor savanţi, căci odată ce milioane de cărţi au devenit uşor accesibile, au fost găsite şi metode noi de a le „citi”. Printre pionierii acestui domeniu se numără amintita echipă de la Universitatea Harvard care, împreună cu experţii de la Google Books, a cernut grămada de informaţie cuprinsă în peste 5 milioane (!) de cărţi digitizate (5.195.769, mai exact), reprezentând circa o treime din cele 15 milioane de cărţi „prelucrate” până în prezent în cadrul proiectului Google Books şi aproximativ 4% din toate cărţile tipărite până în prezent.
Ce au aflat până acum? Faptul că limba engleză s-a îmbogăţit enorm, dublându-şi numărul de cuvinte în ultimul secol. Apoi, chestiunea celebrităţii: cât îţi ia ca s-o câştigi şi cât durează ea - acum două secole şi în ziua de azi. Sau cenzura: la diferite momente din timp şi anumite locuri din lume, cenzura politică a avut caracteristici diferite - o adevărată „semnătură literară”, o amprentă specifică, identificabilă prin analiza textelor publicate în perioada respectivă. Această analiză cantitativă, aplicată asupra unor volume enorme de informaţie, ajută la obţinerea unei imagini de ansamblu - „macro”, dacă vreţi - asupra vieţii culturale a omenirii, în devenirea ei. Lucrând cu baze de date uriaşe, scoate la iveală anumite tipare ale limbajului, direcţia modificărilor survenite în timp în ceea ce priveşte un anumit aspect al culturii sau prevalenţa anumitor teme - rezultate care n-ar putea fi revelate prin simpla citire a unor cărţi.
Pentru că, în primul rând, e vorba de viteza cu care se face analiza: e evident imposibil, pentru un om, să citească cinci milioane de cărţi. Pentru computer, limitele sunt cu totul altele: programul său analizează textele scanate cu o „privire” rapidă şi ageră, făcând cu mare viteză conexiuni între termeni, plasând informaţia în coordonatele spaţiu-timp, generând un mare volum de date şi arătând cum se leagă lucrurile. Oamenilor le rămâne să plaseze informaţia astfel obţinută în context, pentru a o interpreta în termeni de evoluţie a fenomenului cultural respectiv. Studiul, publicat în revista Science, arată cum, din această inspirată îmbinare a puterii informaticii cu disciplinele umaniste şi ştiinţele sociale, se naşte o nouă cale de a învăţa, un nou şi inedit drum spre cunoaşterea şi înţelegerea evoluţiei culturale a lumii.
Din ceea ce au aflat până acum „culturomiştii”, pionieri ai acestui nou câmp al cunoaşterii, iată câteva exemple:
• Limba engleză se îmbogăţeşte cu cca. 8.500 de cuvinte noi în fiecare an! Între anii 1950 şi 2000, engleza a „crescut”, astfel, cu 70%. Tulburător e faptul că multe dintre cuvinte nu se găsesc în dicţionare şi sunt prea puţin studiate (chiar şi de către specialişti), astfel încât nu li se cunosc originea şi evoluţia. Lingviştii le numesc „materie neagră” lexicală.
• Omenirea îşi uită tot mai rapid trecutul, cu fiecare an care trece. Specialiştii au urmărit frecvenţa cu care este menţionat în texte fiecare an, din 1875 până în 1975 şi au observat că această frecvenţă a referirilor la trecut a scăzut mult mai rapid în secolul XX, comparativ cu secolul al XIX-lea.
• „Freud” e mult mai bine înrădăcinat în subconştientul coletiv decât „Galileo”, „Darwin” sau „Einstein”.
• Faima este obţinută mai devreme, dar e mult mai repede-trecătoare decât în urmă cu un secol. Celebrităţile din ziua de azi sunt mai tinere (şi „mai faimoase” - mult mai larg cunoscute, adică) faţă de oamenii vestiţi din secolul al XIX-lea, însă faima lor durează mai puţin. Tendinţa e evidentă: celebrităţile născute în anii 1950 ajungeau la faimă şi recunoaştere la vîsrsta medie de 29 de ani, faţă de 43 de ani pentru celebrităţile născute în anii 1800.
Dar - poate ca un efect al legii compensaţiilor - faima dobândită mai târziu de către strămoşii noştri era mai durabilă, în vreme ce persoanele faimoase de azi au, cel mai adesea, o celebritate foarte efemeră. (Cine nu crede, să încerce să-şi aducă aminte de zecile de trupe şi solişti care strălucesc orbitor în topuri timp de câţiva ani, după care sunt uitate ca şi când n-ar fi fost.)
Actorii foarte cunoscuţi îşi capătă,de obicei, celebritatea, în jurul vârstei de 30 de ani, mai devreme decât marii scriitori (40 de ani) sau marii politicieni (50 de ani) dar, din nou, acţionează legea compensaţiilor: oamenii politici vestiţi ajung să aibă, în cele din urmă, o faimă mai mare şi mai durabilă decât cea a actorilor.
• Cenzură şi propagandă: frecvenţa cu care sunt menţionate anumite persoane, fenomene sau evenimente în textele elaborate într-o anumită perioadă şi într-o anumită parte a lumii spune mult despre climatul politic: despre democraţie sau totalitarism, despre antipatiile şi simpatiile regimurilor politice respective şi despre eficienţa aparatului de propagandă şi a cenzurii.
De pildă, în anii regimului nazist din Germania, autorităţile elaboraseră liste ce cuprindeau nume ale unor scriitori, artişti plastici, politicieni şi oameni de ştiinţă deveniţi „indezirabili”, ca urmare a convingerilor lor sau, mai adesea, pur şi simplu datorită originii etnice.
Frecvenţa menţionării lor în textele vremii a scăzut semnificativ de-a lungul anilor regimului nazist; mai ales oamenii politici, filosofii şi artiştii au suferit această „ştergere” a numelor lor din texte şi, astfel, şi din minţile celor care citeau textele respective. În schimb, a sporit enorm (cu 500%) frecvenţa menţionării numelor unor demnitari nazişti ai celui de-Al Treilea Reich.
Astfel, numele lui Marc Chagall, renumit pictor de origine evreiască, apare menţionat o singură dată în textele germane analizate de cercetători, texte ce datau din perioada1936-1944, în timp ce în textele în limba engleză publicate în aceeaşi perioadă frecvenţa menţionării lui a crescut de cinci ori.
Dovezi ale unor suprimări intenţionate de acelaşi tip se întâlnesc în textele ruseşti, legat de prezenţa numelui lui Troţki; în textele chineze, referitor la denumirea Piaţa Tienanmen şi în texte americane, legat de menţionarea aşa-numitului Hollywood Ten, un grup de actori, scenarişti, regizori, muzicieni şi alţi profesionişti din industria spectacolului care fuseseră trecuţi pe „lista neagră” (şi discriminaţi profesional, din această cauză) fiind bănuiţi de simpatii comuniste.
Cu aceşti primi paşi - rod al unui efort de patru ani - culturomia îşi face intrarea în galeria instrumentelor de cunoaştere. De vreme ce mai rămân încă atâtea milioane de cărţi de analizat şi interpretat, oare ce surprize ne mai rezervă studiul lor informatizat? Cu siguranţă, în anii care urmează, vom mai afla multe lucruri interesante despre noi: cum am fost, cum suntem, încotro ne îndreptăm, ce vom deveni.
