28 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Scarlett Johansson, pe primul loc în topul celor mai bine plătite actriţe din lume
Scarlett Johansson, pe primul loc în topul celor mai bine plătite actriţe din lume

Scarlett Johanson ocupă primul loc - pentru al doilea an consecutiv - în topul celor mai bine plătite actriţe din lume, au anunţat reprezentanţii revistei Forbes, citaţi de BBC, informează Agerpres.
Vedeta hollywoodiană, în vârstă de 34 de ani, a obţinut în ultimul an venituri de 56 de milioane de dolari, însă această sumă o plasează abia pe locul al optulea în clasamentul general al actorilor (ce conţine atât bărbaţi, cât şi femei), după Adam Sandler. Primul loc în clasamentul masculin, dat publicităţii în urmă cu două zile, este ocupat de actorul Dwayne Johnson, cu venituri de 89,4 milioane de dolari.
Scarlett Johansson a încasat onorarii mai mari cu 15,5 milioane de dolari în comparaţie cu anul precedent, în principal datorită succesului de box-office al filmului "Avengers: Endgame". Vedeta americană va relua rolul jucat în acest film într-un spin-off al francizei "Avengers", intitulat "Black Widow", ce va fi lansat în 2020.
Pe locul al doilea se află Sofia Vergara, protagonista serialului "Modern Family", cu venituri de 44,1 milioane de dolari. Ea şi Scarlett Johansson sunt singurele două femei care s-au clasat între primele 10 poziţii ale topului general al celor mai bine plătiţi actori din lume.
În mod notabil, toate actriţele din Top 10 pe 2019 au câştigat onorarii care au depăşit pragul de 20 de milioane de dolari, spre deosebire de anul trecut, când doar ocupantele primelor două locuri - Scarlett Johansson şi Angelina Jolie - au reuşit această performanţă.
În acest an, Angelina Jolie - care a obţinut în 2018 venituri de 28 de milioane de dolari - nu a mai reuşit să pătrundă în Top 10. În această perioadă, ea joacă şi produce două lungmetraje aşteptate cu mare interes de spectatori: "Maleficent: Mistress of Evil" şi "The One and Only Ivan".
Pe poziţia a treia în topul Forbes din acest an se află actriţa Reese Witherspoon cu venituri de 35 de milioane de dolari.
Topul 10 al celor mai bine plătite actriţe din lume este completat în acest an de Nicole Kidman (34 milioane de dolari), Jennifer Aniston (28 milioane de dolari), Kaley Cuoco (25 milioane de dolari), Elisabeth Moss (24 milioane de dolari), Margot Robbie (23,5 milioane de dolari), Charlize Theron (23 milioane de dolari) şi Ellen Pompeo (22 milioane de dolari).
Spre deosebire de clasamentul masculin, topul feminin din acest an este marcat de o lipsă evidentă de diversitate. Sofia Vergara este de origine columbiană, însă nicio actriţă de culoare sau asiatică nu figurează între primele 10 poziţii ale clasamentului.
Topul celor mai bine plătite actriţe din lume a fost întocmit de editorii revistei Forbes pe baza unor estimări furnizate de companiile Nielsen, Box Office Mojo şi IMDb şi a unor informaţii provenind de la specialişti din această industrie. Sumele menţionate, care vizează perioada 1 iunie 2018 - 1 iunie 2019, reprezintă onorariile primite de actriţe înainte de plata taxelor şi a impozitelor şi nu se referă doar la onorariile încasate pentru interpretări artistice.


Articole înrudite