Rinocerii de Java (Rhinoceros sondaicus) sunt o specie aflată în pericol critic de dispariţie, fiind cea mai ameninţată dintre cele cinci specii de rinocer, cu numai 60 de exemplare recenzate într-o singură zonă protejată din lume, Parcul Naţional Ujung Kulon din Java, Indonezia.
Această specie este extrem de vulnerabilă din cauza catastrofelor naturale, a bolilor, a braconajului şi potenţial a încrucişărilor, conform World Wildlife Fund. Astfel, exemplarele din Parcul Naţional Ujung Kulon reprezintă singura speranţă pentru supravieţuirea rinocerilor de Java ca specie, în condiţiile în care până la sfârşitul secolului al 19-lea şi începutul secolului al 20-lea aceştia erau răspândiţi din nord-estul Indiei până în Sundarbans (Bangladesh), în întreaga Asie de Sud-Est şi pe insula Sumatra (Indonezia).
În prezent, numărul redus al exemplarelor este, în sine, un motiv de îngrijorare. Diversitatea genetică scăzută ar putea face greu pentru această specie să rămână viabilă.
În plus, Parcul Naţional Ujung Kulon este extrem de vulnerabil la tsunami şi la o o explozie majoră a vulcanului Anak Krakatau, care ar putea şterge cu uşurinţă întreaga viaţă din zona protejată.
Dar şi dacă aceste catastrofe naturale nu s-ar produce, rinocerii de Java au dificultăţi în a găsi necesarul de hrană din cauza palmierului Arenga, o specie indigenă, dar invazivă, care a năpădit pe aproape jumătate din suprafaţa ariei protejate.
Un alt factor de risc pentru supravieţuirea rinocerilor de Java sunt bolile. În ultimii ani, patru rinoceri, între care o femelă tânără, se crede că au murit din cauza bolilor, probabil, transmise bovinelor sălbatice din parc şi, ulterior, rinocerilor.
În perioadele coloniale, rinocerii de Java erau ucişi de vânători de trofee. De asemenea, ei au fost ucişi pentru că distrugeau culturile agricole, dar şi pentru cornul lor de 25 de centimetri, o marfă foarte apreciată în medicina tradiţională din Asia. Braconajul rămâne o ameninţare tot mai prezentă, specia dispărând din Vietnam prin uciderea ultimului exemplar în 2010.