O campanie de informare a populaţiei cu privire la pericolele pe care le prezintă fulgerele, în Statele Unite, a fost iniţiată după ce o statuie, care îl înfăţişa pe Iisus, de înălţimea unui bloc de şase etaje, a fost lovită de trăsnet în nordul statului Cincinnati. Statuia care îl prezenta pe Iisus cu mâinile ridicate spre cer a ars în întregime, lăsând în urmă doar metal şi câteva resturi de spumă poliuretanică.
Trăsnetul a ajuns în ştirile din toată lumea, dar nu este prima oară când „Iisus” este lovit de un fulger. Cea mai cunoscută statuie a lui Iisus, este cea din Brazilia, în oraşul Rio de Janeiro, având o înălţime de 40 de metri, fiind situată în vârful unui munte din apropierea oraşului. Ultima oară a fost lovită de fulger în 2008, fiind afectate faţa şi degetele.
Potrivit livescience.com, fulgerele au fost asociate din vremuri imemoriale cu zeii. În mitologia greacă de exemplu, Zeus este prezentat întotdeauna cu un fulger în mână. În zilele noastre însă, unii lideri religioşi cred că aceste fenomene sunt pedepse ale lui Dumnezeu pentru imoralitatea omului. De exemplu, pastorul Pat Robertson a spus că mişcările seismice care au devastat Haiti în luna ianuarie sunt de fapt răzbunarea lui Dumnezeu pentru păcătoşii care locuiesc pe acea insulă. A mai spus şi că uraganul Katrina este de fapt o avertizare a divinităţii cu privire la întreruperile de sarcină.
În timp ce Robertson şi alţii asemenea lui văd manifestări ale lui Dumnezeu în dezastre naturale, ştiinţa are însă altă explicaţie. Motivul pentru care statuile lui Iisus, bisericile şi alte clădiri religioase sunt lovite este pentru că sunt foarte înalte. Atunci când fulgerul ajunge pe pământ caută în general cel mai ridicat punct. Este principalul motiv pentru care nu trebuie să ne adăpostim sub copaci în timpul unei furtuni. Bisericile, moscheile, sinagogile şi nici statui ale fiului lui Dumnezeu nu sunt scutite de această regulă simplă.
Bineînţeles că şi obiectele seculare sunt lovite des de trăsnete. Avioanele sunt atinse de fulgere în mod frecvent, la fel şi Statuia Libertăţii şi Empire State Building. Am putea spune că fulgerele sunt de fapt răzbunarea naturii pentru vanitatea noastră, pentru faptul că încercăm să ridicăm cele mai înalte clădiri cu putinţă.