24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Prinţul Harry, desemnat cel mai sexy membru al unei familii regale, potrivit revistei People
Prinţul Harry, desemnat cel mai sexy membru al unei familii regale, potrivit revistei People

Prinţul Harry a fost desemnat "cel mai sexy membru al unei familii regale" de cititorii revistei People. Ducele de Sussex, în vârstă de 36 de ani, căsătorit cu fosta actriţă Meghan Markle, l-a devansat în acest clasament pe fratele său, prinţul William, clasat pe locul al doilea, şi pe alţi prinţi din întreaga lume, relatează ziarul spaniol La Vanguardia în ediţia online.
Printre finaliştii incluşi de People pe lista celor mai sexy principi se află prinţul Carl Philip al Suediei, în vârstă de 41 de ani, prinţul Felix al Luxemburgului, 36 de ani, şi prinţul Abdul Mateen din Brunei, în vârstă de 29 de ani.
Anul trecut, prinţul Harry s-a clasat pe primul loc într-un alt sondaj realizat de revista People, fiind ales "cel mai sexy tată din lume", devansând un mare număr de staruri deveniţi părinţi precum Ryan Lochte, Steven Yeun sau Ryan Reynolds.
Prinţul Carl Philip, duce de Varmland, este al doilea copil şi singurul fiu al regelui Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei şi al reginei Silvia. Născut Prinţ Moştenitor al Suediei, el a deţinut acest titlu şi prima poziţie în ordinea succesiunii la tron timp de şapte luni, până la schimbarea Legii Succesiunii, prin introducerea sistemului primogeniturii absolute. De atunci, el a pierdut prima poziţie în favoarea surorii sale mai mari, Victoria, care a devenit Prinţesă Moştenitoare.
Următorul pe listă este prinţul Felix din Luxemburg, cel de-al doilea fiu al Marelui Duce Henri şi al Marii Ducese Maria Teresa. Prinţul Felix, născut pe 3 iunie 1984, este fratele mai mic al ducelui Guillaume, moştenitorul tronului. În prezent, prinţul Felix este al treilea pe linia de succesiune la tron.
Pe primele trei locuri s-a clasat şi prinţul Abdul Mateen din Brunei, o naţiune mică, aflată pe insula Borneo. Abdul Mateen este unul dintre cei 12 copii, 5 băieţi şi 7 fete, ai sultanului Hassanal Bolkiah, conducătorul Bruneiului. Având un tată cu o avere estimată la 20 de miliarde de dolari, prinţul Abdul duce o viaţă luxoasă, zboară cu avioane private, pilotează elicoptere şi petrece mult timp pe plaje de vis, înconjurat de animale sălbatice. (Sursa Agerpres)


Articole înrudite