26 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Primul spaţioport din lume şi-a deschis porţile
Primul spaţioport din lume şi-a deschis porţile
Miliardarul britanic Richard Branson, patronul companiei Virgin Galactic, a inaugurat, luni, în statul american New Mexico, Spaceport America, primul aeroport spaţial din lume, de unde vor decola, începând din 2012-2013, primele navete cu turişti spaţiali. Miliardarul britanic a inaugurat clădirea aeroportului lansând spre zidurile acestuia o sticlă de şampanie, după ce a coborât de pe o terasă, pe o coardă, însoţit de câţiva acrobaţi.
Invitaţii, printre care s-au aflat şi cei 150 de astronauţi care şi-au rezervat deja biletele pentru primele curse turistice în spaţiu, au asistat la zborul demonstrativ al navetei WhiteKnightTwo, care va transporta în curând primii turişti dincolo de graniţa atmosferei terestre.
Guvernatoarea statului New Mexico, Susana Martinez, i-a predat lui Richard Branson cheile aeroportului spaţial, care se va numi Spaceport, sub privirile celebrului astronaut american Buzz Aldrin.
Clădirea aeroportului, sub forma unei cape de culoarea nisipului, ce acoperă o faţadă uriaşă din sticlă, a fost realizată după planurile arhitectului britanic Norman Foster. Considerată "emblematică" de Virgin Galactic, această clădire se încadrează în peisajul deşertic din statul New Mexico şi a fost construită cu materiale din zonă.
În septembrie, Richard Branson a declarat pentru CNN că speră să lanseze prima navetă turistică în spaţiu peste un an. "Naveta este finalizată. Testele propulsoarelor sunt foarte concludente şi cred că ne îndreptăm spre o primă lansare, care va avea loc peste 12 luni", a declarat Branson. "Ar putea fi începutul unei ere complet noi, cea a călătoriilor spaţiale, era călătoriilor spaţiale comerciale", a adăugat el.
Câteva sute de persoane şi-au rezervat deja biletele pentru a călători în spaţiu, preţul mediu pentru un tichet fiind de 200.000 de dolari.


Articole înrudite