În vâltoarea preocupării generale faţă de planeta Marte (pesemne s-o fi găsit ceva important acolo, că prea se agită lumea!), multe scenarii ale panspermiei, supuse azi experimentelor de simulare, sunt construite pe baza ipotezei că nişte microorganisme provenite de pe Marte ar fi ajuns, acum aproximativ 3,8 miliarde de ani, pe Terra. Evident, faptul că experimentele se referă la Marte are legătură şi cu faptul că, în ultima vreme, s-au adunat multe informaţii despre această mult-cercetată planetă, astfel încât, dacă e vorba că savanţii să facă experimente de simulare, există date pe baza cărora să le poată face.
Pe baza unor astfel de experimente, astrofizicianul Brett Gladman de la Universitatea din Columbia Britanică, Canada, a estimat că, la fiecare câteva milioane de ani, Marte suferă, din partea cometelor sau a asteroizilor, impacturi îndeajuns de puternice pentru ca bucăţile de rocă desprinse de izbitură să poate ajunge la Pământ. Călătoria durează mult, cele mai multe dintre aceste pietre călătoare care sosesc la noi au petrecut milioane de ani în spaţiu. Abia una din 10 milioane a petrecut în spaţiu mai puţin de un an. O estimare mai clară arată că, la trei ani după impact, aproximativ 10 bucăţi de rocă mari cât un măr, desprinse din suprafaţa Planetei Roşii, ajung pe Terra.
Un alt pericol care pândeşte vieţuitoarele ce ar călători prin spaţiu este marea intensitate a radiaţiilor cosmice. Totuşi, există bacterii destul de obişnuite, cum ar fi Bacillus subtilis, care suportă doze destul de mari de radiaţii, iar unele specii bacteriene, cum este Deinococcus radiodurans (denumirea este elocventă!), sunt de-o rezistenţă de-a dreptul de necrezut la asemenea agresiuni.
Aşa cum, în 1953, experimentele realizate de Miller au arătat că, în anumite condiţii trecerea de la materia anorganică la moleculele vieţii este posibilă, tot astfel numeroase experimente de simulare efectuate în ideea studierii panspermiei arată că, în anumite condiţii, ar fi posibil.
Câteva evenimente şi descoperiri recente au dat apă la moară teoriei exogenezei; chiar dacă, uneori - aşa cum s-a întâmplat cu misterioasa ploaie roşie din Kerala - explicaţiile „exo” nu sunt încă acceptate de toată lumea, iar povestea e, în continuare, misterioasă, toate aceste întâmplări sunt paşi înainte, spre lămurirea enigmei supreme: modul în care a apărut viaţa pe Terra.
Există savanţi care susţin originea extraterestră a vieţii?
Sigur, dacă acceptăm teoria exogenezei, am putea să ne punem întrebări asupra modului în care a apărut viaţa pe planeta aceea (sau ce-o fi fost) de unde a venit la noi. Sau putem să pornim de la ideea fermă că viaţa este o proprietate inerentă Universului, că materia vie a existat întotdeauna, pur şi simplu, ca orice altă formă de materie în Univers.
Oricum, teoria provenienţei vieţuitoarelor terestre din precursori veniţi aici de altundeva din spaţiu, teorie numită a ascendenţei cosmice (cosmic ancestry) numără printre adepţii săi cel puţin două celebrităţi - astronomii britanici Fred Hoyle şi Chandra Wickramasinghe.
Ei susţin că organizarea materiei vii terestre şi mecanismele ei de funcţionare nu pot fi decât rezultatul unor programe de o complexitate extremă, mult prea sofisticate pentru a fi fost elaborate în timpul scurs de la apariţia vieţii pe Terra; deci, programele cu pricina au venit din altă parte. Încă şi mai tulburător, cei doi au afirmat că această "însămânţare" nu a fost un eveniment unic, izolat: numeroase "încărcături" cosmice, conţinând şi microorganisme capabile să se dezvolte pe Terra, sosesc întruna pe planeta noastră, "în valuri", corespunzând unor cicluri solare, iar multiplele evenimente de acest gen ar fi modificat, în mod repetat, cursul evoluţiei vieţii pe Pământ.
În ultimii ani, ceea ce părea o speculaţie bună pentru a alimenta producerea unor povestiri şi filme ştiinţifico-fantastice a devenit, după cum se vede, punctul de pornire pentru cercetări foarte serioase şi de mare anvergură, iar personalităţi de primă mărime ale lumii academice nu se tem să-şi lege numele de aceste teorii îndrăzneţe. Timpul va arăta cine are dreptate. La urma urmelor, şi a susţine că viaţa a apărut din materie inertă, prin evoluţie chimică, a fost, cândva, o îndrăzneală de necrezut. Şi, cine ştie ce alte explicaţii uluitoare - neasemănătoare cu nimic din ceea ce există acum - îi vor provoca pe savanţi să pornească pe un drum încă nestrăbătut şi nici măcar imaginat!? Fiecare ipoteză, fiecare experiment ne mai apropie cu un pas de adevăr.
Întâmplare sau intenţie?
Dar dacă lucrurile sunt încă şi mai simple? întreabă alţii. De ce să ne încurcam în speculaţii, întrebându-ne cum şi dacă a fost posibil ca nişte molecule organice să nimerească pe Terra, când ele ar fi putut fi aduse cu bună ştiinţă şi puse la locul potrivit? Doar biosfera actuală e îndeajuns de complexă şi uluitoare ca să ne îngăduie să presupunem că ea a fost întemeiată intenţionat, de către o civilizaţie pentru care planeta noastră n-a fost decât un fel de ogor vast (poate un lot experimental?) pe care, cu un anume scop, au fost aruncate seminţele vieţii.
Această teorie tulburătoare, "cea mai SF" dintre cele care circulă azi, nu numai că a inspirat diverse opere de ficţiune cinematografice sau literare, dar are şi adepţi iluştri în rândul comunităţii ştiinţifice: Francis Crick, unul dintre cei trei savanţi care au primit Premiul Nobel în 1962, pentru extraordinara lor contribuţie - descoperirea structurii ADN în 1953 - şi Leslie Orgel, renumit chimist, specialist în cercetări asupra chimiei materiei vii şi autor al unei cărţi intitulate „Originea vieţii”.
Or, dacă asemenea minţi luminate, deprinse să gândească într-un spirit pozitivist, să caute explicaţiile logice şi demonstrabile pentru orice fenomen observat în lumea vie, cred şi spun că extratereştrii ne-au adus pe această lume, cum să ne mai mirăm că, printre oamenii fără interes deosebit în ştiinţă, se găsesc atâţia care cred că suntem odraslele unei civilizaţii de dincolo de Terra?
Iată că, deja, se conturează două direcţii de gândire: o primă ipoteză sugerează - şi nu toţi oamenii de ştiinţă refuză să creadă - că toate vieţuitoarele de pe Terra, inclusiv omul, au evoluat din forme de viaţă mai simple ("germeni ai vieţii", în exprimarea curentă) - cu care părinţii nepământeni ai lumii vii terestre ne-au însămânţat planeta, acum miliarde de ani.
O a doua direcţie - şi aceasta e cea mai tulburătoare şi cea mai supusă speculaţiilor - susţine că specia Homo sapiens are drept "strămoşi" nu nişte microorganisme trimise aici în capsule protejate, pentru a prospera, timp de miliarde de ani, într-un mediu propice, dând naştere, prin evoluţie, unei biosfere clocotind de viaţă, ci este creaţia directă a unei civilizaţii extraterestre, rodul unei strategii gândite şi puse în practică de fiinţe inteligente, în cadrul unui vast program (poate un experiment?) de răspândire a vieţii pe alte planete decât a lor.
Dovezi irefutabile care să confirme această teorie nu există, iar în lipsa lor, totul e o chestiune de credinţă, de convingeri personale.
Chestiunea e complicată de faptul că există, în cadrul larg oferit de această concepţie, diverse curente, deosebite între ele prin multe aspecte ale doctrinei: cine erau fondatorii, cum se numesc, de unde vin; de ce au făcut asta, ce urmează să se întâmple mai departe etc. Asemenea curente de gândire duc, uneori, la apariţia unor organizaţii, cu structura bine definită, chiar profund ierarhizată, cu dogme şi ritualuri; clasificarea lor, după criteriile stabilite de cercetători în domeniu, este controversată; unii le denumesc secte, alţii mişcări religioase (incluzându-le în categoria aşa-numitelor religii OZN). Pentru exemplificare, iată două dintre cele mai cunoscute, una prin destinul tragic - chiar dacă liber ales - al membrilor ei, alta prin prezenţa destul de vizibilă în cultura contemporană, inclusiv în domenii controversate ale cercetării ştiinţifice.
Heaven's Gate
Începând în anii 1970, în SUA, Marshall Applewhite (1931-1997) şi Bonnie Nettles (1928-1985) au început să propovăduiască ideea "reciclării" Pământului - planeta Terra urma să fie curată total, dezinfectată, renovată - şi singura şansă de a supravieţui era părăsirea ei, posibila deoarece trupurile umane erau doar vehicule menite să-i ajute pe oameni să facă această călătorie.
De-a lungul anilor, cei doi şi-au dezvoltat doctrina, ajungând, în cele din urmă, să susţină că extratereştrii sădiseră seminţele actualei omeniri, în urmă cu milioane de ani, şi urmau să vină să-şi adune recolta, reprezentată de indivizi evoluaţi din punct de vedere spiritual, care urmau să se alăture echipajelor navelor spaţiale nepământene. Puţini dintre locuitorii Terrei urmau să fie aleşi pentru a progresa spre această stare trans-umană; restul aveau să fie lăsaţi să ducă o existenţă jalnică, în atmosfera otrăvită spiritual a unei lumi corupte.
Evoluţia spirituală putea fi realizată numai de cei ce se alăturau mişcării, care primise numele de Heaven's Gate (Poarta Cerului, sau a Raiului, dacă preferaţi) şi ai cărei adepţi duceau o viaţă ascetică, renunţând la plăcerile lumeşti, posesiunile materiale, legăturile cu familia... Câţiva dintre membrii bărbaţi ai mişcării, inclusiv fondatorul Marshall Applewhite, au mers până la castrarea voluntară, călătorind în Mexic pentru a se supune respectivei intervenţii chirurgicale.
În martie 1997, când cometa Hale-Bopp devenise vizibilă pe cer, membrii mişcării, convinşi că spectaculoasa cometa trage după ea o navă extraterestră, venită în căutarea lor, au întreprins o acţiune drastică de "eliberare" din existenţa terestră, pentru a trece la nivelul următor: 39 de bărbaţi şi femei s-au sinucis, prin otrăvire şi asfixie - în trei valuri, se pare, în zile consecutive - într-o casă din California, închiriată special în acest scop.
Raelienii
Sunt membrii unei mişcări religioase - Mişcarea Internaţională Raeliană - care cred că toate formele de viaţă de pe Pământ, inclusiv omul, au fost create, în mod ştiinţific, de fiinţe extraterestre inteligente, Elohim, numite eronat de către oameni, în decursul istoriei, îngeri, heruvimi sau zei. Personaje ca Moise, Iisus Hristos, Buddha şi alţii sunt văzute drept mesageri ai Elohim-ilor, trimişi oamenilor pentru a le transmite cunoştinţe importante pentru evoluţia lor spirituală. Mişcarea a fost întemeiată în 1974 de către Claude Vorilhon, cunoscut azi sub numele de Rael, care susţine că i-a întâlnit pe aceşti mesageri, precum şi pe mai mulţi Elohimi, în cursul unor vizite la bordul unor nave extraterestre.
Spre deosebire de asceza propovăduită de Heaven's Gate, raelienii recomandă adepţilor lor să-şi trăiască viaţa, bucurându-se de ceea ce oferă existenţa pământeană, dezaprobând, totuşi, consumul de droguri, fumatul, abuzul de alcool. Mişcarea a intrat în vizor şi a avut parte de o mediatizare intensă ca fiind fondatoarea Clonaid, o organizaţie ştiinţifică dedicată cercetării în domeniul clonării şi care susţine că a clonat deja cel puţin o fiinţă umană.
Unul dintre obiectivele importante ale mişcării este construirea unui sediu al Ambasadei Raeliene pentru Extratereştri, prevăzută cu un spaţioport pentru aterizarea navelor. Costul proiectului a fost estimat la 20 milioane de dolari, iar organizaţia se străduieşte, în prezent să adune sumele necesare materializării ideii. Termenul de finalizare: anul 2035.
Pe baza unor astfel de experimente, astrofizicianul Brett Gladman de la Universitatea din Columbia Britanică, Canada, a estimat că, la fiecare câteva milioane de ani, Marte suferă, din partea cometelor sau a asteroizilor, impacturi îndeajuns de puternice pentru ca bucăţile de rocă desprinse de izbitură să poate ajunge la Pământ. Călătoria durează mult, cele mai multe dintre aceste pietre călătoare care sosesc la noi au petrecut milioane de ani în spaţiu. Abia una din 10 milioane a petrecut în spaţiu mai puţin de un an. O estimare mai clară arată că, la trei ani după impact, aproximativ 10 bucăţi de rocă mari cât un măr, desprinse din suprafaţa Planetei Roşii, ajung pe Terra.
Un alt pericol care pândeşte vieţuitoarele ce ar călători prin spaţiu este marea intensitate a radiaţiilor cosmice. Totuşi, există bacterii destul de obişnuite, cum ar fi Bacillus subtilis, care suportă doze destul de mari de radiaţii, iar unele specii bacteriene, cum este Deinococcus radiodurans (denumirea este elocventă!), sunt de-o rezistenţă de-a dreptul de necrezut la asemenea agresiuni.
Aşa cum, în 1953, experimentele realizate de Miller au arătat că, în anumite condiţii trecerea de la materia anorganică la moleculele vieţii este posibilă, tot astfel numeroase experimente de simulare efectuate în ideea studierii panspermiei arată că, în anumite condiţii, ar fi posibil.
Câteva evenimente şi descoperiri recente au dat apă la moară teoriei exogenezei; chiar dacă, uneori - aşa cum s-a întâmplat cu misterioasa ploaie roşie din Kerala - explicaţiile „exo” nu sunt încă acceptate de toată lumea, iar povestea e, în continuare, misterioasă, toate aceste întâmplări sunt paşi înainte, spre lămurirea enigmei supreme: modul în care a apărut viaţa pe Terra.
Există savanţi care susţin originea extraterestră a vieţii?
Sigur, dacă acceptăm teoria exogenezei, am putea să ne punem întrebări asupra modului în care a apărut viaţa pe planeta aceea (sau ce-o fi fost) de unde a venit la noi. Sau putem să pornim de la ideea fermă că viaţa este o proprietate inerentă Universului, că materia vie a existat întotdeauna, pur şi simplu, ca orice altă formă de materie în Univers.
Oricum, teoria provenienţei vieţuitoarelor terestre din precursori veniţi aici de altundeva din spaţiu, teorie numită a ascendenţei cosmice (cosmic ancestry) numără printre adepţii săi cel puţin două celebrităţi - astronomii britanici Fred Hoyle şi Chandra Wickramasinghe.
Ei susţin că organizarea materiei vii terestre şi mecanismele ei de funcţionare nu pot fi decât rezultatul unor programe de o complexitate extremă, mult prea sofisticate pentru a fi fost elaborate în timpul scurs de la apariţia vieţii pe Terra; deci, programele cu pricina au venit din altă parte. Încă şi mai tulburător, cei doi au afirmat că această "însămânţare" nu a fost un eveniment unic, izolat: numeroase "încărcături" cosmice, conţinând şi microorganisme capabile să se dezvolte pe Terra, sosesc întruna pe planeta noastră, "în valuri", corespunzând unor cicluri solare, iar multiplele evenimente de acest gen ar fi modificat, în mod repetat, cursul evoluţiei vieţii pe Pământ.
În ultimii ani, ceea ce părea o speculaţie bună pentru a alimenta producerea unor povestiri şi filme ştiinţifico-fantastice a devenit, după cum se vede, punctul de pornire pentru cercetări foarte serioase şi de mare anvergură, iar personalităţi de primă mărime ale lumii academice nu se tem să-şi lege numele de aceste teorii îndrăzneţe. Timpul va arăta cine are dreptate. La urma urmelor, şi a susţine că viaţa a apărut din materie inertă, prin evoluţie chimică, a fost, cândva, o îndrăzneală de necrezut. Şi, cine ştie ce alte explicaţii uluitoare - neasemănătoare cu nimic din ceea ce există acum - îi vor provoca pe savanţi să pornească pe un drum încă nestrăbătut şi nici măcar imaginat!? Fiecare ipoteză, fiecare experiment ne mai apropie cu un pas de adevăr.
Întâmplare sau intenţie?
Dar dacă lucrurile sunt încă şi mai simple? întreabă alţii. De ce să ne încurcam în speculaţii, întrebându-ne cum şi dacă a fost posibil ca nişte molecule organice să nimerească pe Terra, când ele ar fi putut fi aduse cu bună ştiinţă şi puse la locul potrivit? Doar biosfera actuală e îndeajuns de complexă şi uluitoare ca să ne îngăduie să presupunem că ea a fost întemeiată intenţionat, de către o civilizaţie pentru care planeta noastră n-a fost decât un fel de ogor vast (poate un lot experimental?) pe care, cu un anume scop, au fost aruncate seminţele vieţii.
Această teorie tulburătoare, "cea mai SF" dintre cele care circulă azi, nu numai că a inspirat diverse opere de ficţiune cinematografice sau literare, dar are şi adepţi iluştri în rândul comunităţii ştiinţifice: Francis Crick, unul dintre cei trei savanţi care au primit Premiul Nobel în 1962, pentru extraordinara lor contribuţie - descoperirea structurii ADN în 1953 - şi Leslie Orgel, renumit chimist, specialist în cercetări asupra chimiei materiei vii şi autor al unei cărţi intitulate „Originea vieţii”.
Or, dacă asemenea minţi luminate, deprinse să gândească într-un spirit pozitivist, să caute explicaţiile logice şi demonstrabile pentru orice fenomen observat în lumea vie, cred şi spun că extratereştrii ne-au adus pe această lume, cum să ne mai mirăm că, printre oamenii fără interes deosebit în ştiinţă, se găsesc atâţia care cred că suntem odraslele unei civilizaţii de dincolo de Terra?
Iată că, deja, se conturează două direcţii de gândire: o primă ipoteză sugerează - şi nu toţi oamenii de ştiinţă refuză să creadă - că toate vieţuitoarele de pe Terra, inclusiv omul, au evoluat din forme de viaţă mai simple ("germeni ai vieţii", în exprimarea curentă) - cu care părinţii nepământeni ai lumii vii terestre ne-au însămânţat planeta, acum miliarde de ani.
O a doua direcţie - şi aceasta e cea mai tulburătoare şi cea mai supusă speculaţiilor - susţine că specia Homo sapiens are drept "strămoşi" nu nişte microorganisme trimise aici în capsule protejate, pentru a prospera, timp de miliarde de ani, într-un mediu propice, dând naştere, prin evoluţie, unei biosfere clocotind de viaţă, ci este creaţia directă a unei civilizaţii extraterestre, rodul unei strategii gândite şi puse în practică de fiinţe inteligente, în cadrul unui vast program (poate un experiment?) de răspândire a vieţii pe alte planete decât a lor.
Dovezi irefutabile care să confirme această teorie nu există, iar în lipsa lor, totul e o chestiune de credinţă, de convingeri personale.
Chestiunea e complicată de faptul că există, în cadrul larg oferit de această concepţie, diverse curente, deosebite între ele prin multe aspecte ale doctrinei: cine erau fondatorii, cum se numesc, de unde vin; de ce au făcut asta, ce urmează să se întâmple mai departe etc. Asemenea curente de gândire duc, uneori, la apariţia unor organizaţii, cu structura bine definită, chiar profund ierarhizată, cu dogme şi ritualuri; clasificarea lor, după criteriile stabilite de cercetători în domeniu, este controversată; unii le denumesc secte, alţii mişcări religioase (incluzându-le în categoria aşa-numitelor religii OZN). Pentru exemplificare, iată două dintre cele mai cunoscute, una prin destinul tragic - chiar dacă liber ales - al membrilor ei, alta prin prezenţa destul de vizibilă în cultura contemporană, inclusiv în domenii controversate ale cercetării ştiinţifice.
Heaven's Gate
Începând în anii 1970, în SUA, Marshall Applewhite (1931-1997) şi Bonnie Nettles (1928-1985) au început să propovăduiască ideea "reciclării" Pământului - planeta Terra urma să fie curată total, dezinfectată, renovată - şi singura şansă de a supravieţui era părăsirea ei, posibila deoarece trupurile umane erau doar vehicule menite să-i ajute pe oameni să facă această călătorie.
De-a lungul anilor, cei doi şi-au dezvoltat doctrina, ajungând, în cele din urmă, să susţină că extratereştrii sădiseră seminţele actualei omeniri, în urmă cu milioane de ani, şi urmau să vină să-şi adune recolta, reprezentată de indivizi evoluaţi din punct de vedere spiritual, care urmau să se alăture echipajelor navelor spaţiale nepământene. Puţini dintre locuitorii Terrei urmau să fie aleşi pentru a progresa spre această stare trans-umană; restul aveau să fie lăsaţi să ducă o existenţă jalnică, în atmosfera otrăvită spiritual a unei lumi corupte.
Evoluţia spirituală putea fi realizată numai de cei ce se alăturau mişcării, care primise numele de Heaven's Gate (Poarta Cerului, sau a Raiului, dacă preferaţi) şi ai cărei adepţi duceau o viaţă ascetică, renunţând la plăcerile lumeşti, posesiunile materiale, legăturile cu familia... Câţiva dintre membrii bărbaţi ai mişcării, inclusiv fondatorul Marshall Applewhite, au mers până la castrarea voluntară, călătorind în Mexic pentru a se supune respectivei intervenţii chirurgicale.
În martie 1997, când cometa Hale-Bopp devenise vizibilă pe cer, membrii mişcării, convinşi că spectaculoasa cometa trage după ea o navă extraterestră, venită în căutarea lor, au întreprins o acţiune drastică de "eliberare" din existenţa terestră, pentru a trece la nivelul următor: 39 de bărbaţi şi femei s-au sinucis, prin otrăvire şi asfixie - în trei valuri, se pare, în zile consecutive - într-o casă din California, închiriată special în acest scop.
Raelienii
Sunt membrii unei mişcări religioase - Mişcarea Internaţională Raeliană - care cred că toate formele de viaţă de pe Pământ, inclusiv omul, au fost create, în mod ştiinţific, de fiinţe extraterestre inteligente, Elohim, numite eronat de către oameni, în decursul istoriei, îngeri, heruvimi sau zei. Personaje ca Moise, Iisus Hristos, Buddha şi alţii sunt văzute drept mesageri ai Elohim-ilor, trimişi oamenilor pentru a le transmite cunoştinţe importante pentru evoluţia lor spirituală. Mişcarea a fost întemeiată în 1974 de către Claude Vorilhon, cunoscut azi sub numele de Rael, care susţine că i-a întâlnit pe aceşti mesageri, precum şi pe mai mulţi Elohimi, în cursul unor vizite la bordul unor nave extraterestre.
Spre deosebire de asceza propovăduită de Heaven's Gate, raelienii recomandă adepţilor lor să-şi trăiască viaţa, bucurându-se de ceea ce oferă existenţa pământeană, dezaprobând, totuşi, consumul de droguri, fumatul, abuzul de alcool. Mişcarea a intrat în vizor şi a avut parte de o mediatizare intensă ca fiind fondatoarea Clonaid, o organizaţie ştiinţifică dedicată cercetării în domeniul clonării şi care susţine că a clonat deja cel puţin o fiinţă umană.
Unul dintre obiectivele importante ale mişcării este construirea unui sediu al Ambasadei Raeliene pentru Extratereştri, prevăzută cu un spaţioport pentru aterizarea navelor. Costul proiectului a fost estimat la 20 milioane de dolari, iar organizaţia se străduieşte, în prezent să adune sumele necesare materializării ideii. Termenul de finalizare: anul 2035.
